Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca (MNIT), organizează miercuri, 6 mai 2015, o acţiune de investigaţii arheologice în localitatea Verendin, com. Luncaviţa, jud. Caraş-Severin. Acţiunea prevede căutarea, identificarea şi deshumarea osemintelor lui Petru Jurchescu, care a fost rănit grav prin împuşcare în ziua de 18 ianuarie 1949 şi a murit două zile mai târziu, în 20 ianuarie.
Petru Jurchescu, cunoscut şi sub porecla Cocoşilă, s-a născut în Mehadica, jud. Caraş-Severin, la 26 decembrie 1928, fiind fiul lui Gheorghe şi a Versaviei, născută Velescu. Părinţii săi au locuit în Verendin unde aveau o gospodărie, iar Petru a fost singurul copil al familiei. Tatăl lui Petru a fost mobilizat în armată după începerea celui de-al Doilea Război Mondial, fiind ucis în octombrie 1941 în cursul luptelor duse de Armata română pentru cucerirea oraşului Odessa.
Petru Jurchescu a avut o relaţie cu Ana Velescu (coincidență de nume cu cel al mamei) din Verendin, însă nu se cunoaşte cu precizie dacă această legătură a fost oficializată prin căsătorie. Petru şi Ana au avut împreună doi copii, Maria şi Gheorghe, care a murit în 1949, la vârsta de doar opt luni. Maria, născută la 15 noiembrie 1946, a fost căsătorită în Verendin cu Gheorghe Curescu, decedând la 28 octombrie 2014.
După instaurarea regimului comunist în România, şi în zona Banatului au luat fiinţă mai multe grupări armate de rezistenţă. Cea mai importantă a fost organizaţia colonelului Ion Uţă, un ofiţer de carieră care în perioada 19 ianuarie 1941 – 31 octombrie 1943 a îndeplinit funcţia de prefect al judeţului Severin. La sfârşitul anului 1943 a demisionat din armată, iar după 23 august 1944 s-a înscris în Partidul Național Ţărănesc, fracțiunea Maniu, fiind ales preşedinte al organizaţiei PNŢ Lugoj. Militând pentru ideile democratice, după alegerile falsificate din noiembrie 1946 începe să fie urmărit de către autorităţile comuniste. Fiind în pericol de a fi arestat, în primăvara anului 1947 intră în clandestinitate şi se refugiază în Munţii Banatului unde organizează şi preia comanda unui grup de partizani anticomunişti, acţionând pe teritoriul fostelor judeţe Severin, Caraş şi Mehedinţi. Prin trădare, colonelul Uţă împreună cu alţi trei partizani au fost ucişi în noaptea de 7 spre 8 februarie 1949 într-o confruntare armată cu trupele de securitate, care a avut loc în zona satului Borlovenii Noi, com. Prigor, jud. Caraş-Severin. Organizaţia anticomunistă a continuat să existe şi după moartea lui Ion Uţă, până în anul 1955, dată până la care toţi membrii ei au fost pe rând ucişi sau capturaţi.
Conform surselor documentare cunoscute precum şi mărturiilor unor contemporani, Petru Jurchescu a fost membru în Organizaţia colonelului Uţă. Pentru a evita raziile, percheziţiile precum şi o posibilă arestare, la începutul anului 1949 el a plecat de acasă, alăturându-se altor partizani cu care a stat ascuns pe la sălaşurile din jurul Verendinului. În noaptea de 17 spre 18 ianuarie 1949 mai mulţi partizani, printre care şi Petru Jurchescu, au participat în Verendin la o acţiune organizată prin care s-a încercat procurarea de armament de la activiştii de partid şi de la unele persoane infiltrate de Securitate în comunitate. Astfel, prima persoană vizată a fost Meilă Gaiţă, care era atunci secretarul organizaţiei comuniste de partid din localitate. Partizanii s-au prezentat la casa acestuia, au forţat uşa şi au tras câteva focuri de armă prin ferestre, reuşind astfel să-l intimideze pe Gaiţă, care le-a predat imediat puşca pe care o deţinea. Nu după mult timp, în jurul orei 5 dimineaţa, partizanii au acţionat la casa lui Gheorghe Trebuian, zis Adam, un alt activist local de partid despre care se ştia că este reprezentantul Securităţii. Acesta a fost somat de partizani să predea arma, însă în urma refuzului s-a ajuns la un schimb de focuri. În cursul confruntării, Gheorghe Trebuian s-a urcat în podul casei de unde a executat foc în direcţia lui Petru Jurchescu, rănindu-l grav pe acesta în zona capului. Ceilalţi partizani au părăsit imediat locul. În timpul schimbului de focuri a fost rănită şi soţia lui Gheorghe Trebuian, care a murit câteva zile mai târziu în Spitalul din Caransebeş. Cei care au cunoscut-o, spun că aceasta a mărturisit înainte de moarte că a fost împuşcată de propriul ei soţ, însă întreaga întâmplare a fost muşamalizată de către autorităţi, moartea femeii fiind pusă în seama partizanilor.
După ce a fost rănit prin împuşcare, la circa o oră, Petru Jurchescu a fost transportat acasă de către trei persoane, dintre care două sunt cunoscute, fiind vorba despre fraţii Meilă şi Petre Şerengău. În aceeaşi zi, reprezentanţii Securităţii au încercat să obţină anumite informaţii de la rănit, deşi acesta se afla în agonie. Din mărturiile celor care l-au văzut pe Jurchescu rănit, reiese că glonţul intrase prin frunte, perforase cutia craniană şi ieşise prin partea posterioară. Chiar şi în această situaţie, au fost îndemnuri din partea unor oameni ai Partidului şi Securităţii prin care muribundul să fie pus cu picioarele în jar aprins pentru a fi forţat să vorbească. De asemenea, se cunoaşte că mama lui Petru a fost reţinută şi torturată. Petru Jurchescu a murit în cursul zilei de 20 ianuarie 1949. A fost îngropat în zilele următoare în cimitirul din partea de sus a satului, situat în locul cunoscut sub denumirea de Motâlvici.
Acţiunea de deshumare va fi efectuată de o echipă specializată de arheologi de la IICCMER, alcătuită din Gheorghe Petrov, Paul Scrobotă şi Horaţiu Groza. Investigaţiile se vor desfăşura în ziua de 6 mai 2015 în prezenţa reprezentanţilor Parchetului Militar, care a fost sesizat de către IICCMER în privinţa acestui caz.
Ilustraţie: Foto 1 – Petru Jurchescu; Foto 2 – Petru împreună cu părinţii săi, Jurchescu Gheorghe şi Versavia.
***
Despre IICCMER. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc este o structură guvernamentală înființată în 2005 şi aflată în coordonarea Primului Ministru. Rolul său rezidă, înainte de toate, în gestionarea și analizarea din punct de vedere științific a perioadei totalitare și a consecințelor sale. În al doilea rând, IICCMER sprijină crearea și implementarea unor instrumente educaționale cu finalitate memorială, contribuind astfel la articularea contextului în care valorile și drepturile fundamentale să fie receptate de societatea noastră post-totalitară. Nu în ultimul rând, IICCMER are rolul de a aduna, arhiva și publica documente referitoare la memoria exilului românesc.