Potrivit unui nou bilanţ, puternicul seism de 6,8 pe scara Richrter de săptămâna trecută din Nepal s-a soldat cu cel puţin 6.204 morţi şi 13.932 răniţi. Aceste noi cifre au fost comunicate în dimineaţa zilei de 1 mai de autorităţile din Katmandu. Potrivit ONU, opt dintre cele 28 milioane de locuitori ai acestei ţări au fost afectate de catastrofă, dintre ei 1,7 milioane fiind copii.
Este cutremurul cel mai mare înregistrat în Nepal în ultimii 81 de ani. În paralel, vineri au mai fost scoşi din ruine supravieţuitori prinşi sub dărâmături în urma seismului de sâmbătă, 25 aprilie. Este vorba de Pema Lama, un adolescent de 15 ani, care fusese prins sub ruinele hotelului Hilton din Katmandu, şi o femeie de 23 ani, Krishna Devi Khadka.
Există localităţi izolate din munţi, grav afectate, în care echipele de prim ajutor au ajuns abia la cinci zile de la seism. Acolo, bilanţul victimelor şi al pagubelor este imposibil de făcut. Un jurnalist de la agenţia Reuters relata că, în timpul unui zbor cu un elicopter al armate în zona Chautara, aflată la nord de Katmandu, spre frontiera cu Tibetul, a constatat că 70%-80% dintre locuinţe sunt grav afectate.
În continuare milioane de nepalezi dorm sub cerul liber. Cel puţin două milioane dintre ei au nevoie de corturi, apă şi medicamente în cursul următoarelor trei luni. Naţiunile Unite au lansat un apel în vederea colectării a 415 milioane dolari, spre a veni în ajutorul sinistraţilor.
În ce-i priveşte pe numeroşii alpinişti veniţi din întreaga lume ca să escaladeze Everestul, unii au decis să revină în ţările lor, în timp ce alţii au ales să-şi îndeplinească obiectivul. Ca urmare, autorităţile nepaleze au anunţat că de săptămâna viitoare ei îşi pot relua escaladările Cum se vede, pentru unii, viaţa revine la normal.
Pe de altă parte, Franţa continuă să-şi repatrieze concetăţenii, joi seara un avion a adus la Paris 110 persoane, printre care se aflau doi copii şi 8 răniţi. 17 străini – elveţieni, italieni, cehi, germani, belgieni şi un român – fac parte dintre cei aflaţi în avion. În zori, un avion special adusese alte 206 persoane, în principal francezi, care au fost primiţi la aeroport de însuşi ministrul de Externe, Laurent Fabius.