AcasăEvenimentULTRAJ - Un băimărean a fost arestat după ce a ameninţat cu...

ULTRAJ – Un băimărean a fost arestat după ce a ameninţat cu cuţitul doi poliţişti locali

spot_img

DISTRIBUIȚI

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare au dispus, la data de 27 aprilie 2015, punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatului STAN CRISTIAN IOAN, pentru săvârşirea a două infracţiuni de ultraj. În aceeaşi zi, faţă de inculpat a fost luată măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore.

Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că, în data de 26 aprilie 2015, în jurul orei 20:00, în timp ce se găsea pe strada Cloşca din municipiul Baia Mare, inculpatul Stan Cristian Ioan a scos din buzunar un cuţit şi a proferat ameninţări la adresa persoanelor vătămate B.N.A. şi A.R.M., poliţişti locali în cadrul Poliţiei Locale Baia Mare, care au încercat să-l legitimeze.

La data de 27 aprilie 2015, dosarul a fost înaintat instanţei cu propunere de arestare preventivă, cerere admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Baia Mare.

Precizăm că, punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Cum s-a intamplat incidentul?

In seara zilei de 26 aprilie, la dispeceratul Politiei Locale Baia Mare s-a primit o sesizare telefonica din partea unui angajat al SC Urbis SA, prin care acesta solicita trimiterea unui echipaj de politisti locali pe strada Mihai Eminescu, in statia de autobuz, deoarece un grup de patru cetateni romi care au fost depistati calatorind fara legitimatie de calatorie, au fost coborati din mijlocul de transport in comun, iar la coborare au vandalizat si distrus panoul publicitar aflat in statia de autobuz. Ofiterul de servici de la dispecerat a dat dispozitie unui echipaj auto sa se deplaseze in acea zona, sa identifice persoanele si sa dispuna masurile legale. 
Echipajul de politisti locali ajunsi la fata locului, au constatat ca panoul publicitar din statie era vandalizat, iar faptuitorii nu se mai gaseau la fata locului. Dupa discutiile cu cetatenii aflati in zona, politistii locali au cercetat zona si au depistat acel grup format din 4 persoane de etnie roma, pe str. Closca, in zona unei alte statii de autobuz.
Politistii locali, dupa ce si-au declinat identitatea, le-au solicitat persoanelor in cauza sa prezinte un act de identitate, moment in care unul dintre acestia, care avea un comportament mai agresiv, a scos un cutit si s-a indreptat amenintator catre cei doi politisti locali, afirmand ca ii taie cu cutitul.
Unul dintre politistii locali a folosit asupra agresorului sprayul iritant lacrimogen, din dotare, deoarece se afla in situatie de autoaparare si a trecut la imobilizarea acestuia prin incatusare, a solicitat sprijin prin dispeceratul Politiei Locale precum si telefonic prin serviciul de urgenta 112. In momentul imobilizarii, agresorul a aruncat cutitul in directia caselor din apropiere. La fata locului s-a prezentat o echipa de jandarmi din cadrul I.J.J. Maramures, care a ridicat cele patru persoane si le-au condus la sediul Politiei Municipiului Baia Mare, in vederea identificarii si tragerii la raspundere contraventionala sau penala dupa caz, precum si pentru continuarea cercetarilor. La sediul Politiei Municipiului Baia Mare, cele patru persoane au fost identificate.
Cutitul a fost cautat fara succes pe parcursul serii, iar in dimineata zilei de 27 aprilie, revenind la locul agresiunii, politistii locali au reusit sa gaseasca cutitul in cauza, a fost asigurata zona si a fost solicitat echipajul operativ de la Politia Municipiului, care au sosit la fata locului, au fotografiat locul, au luat cutitul si au intocmit un proces verbal cu privire la acesta.
De asemenea, a fost identificat proprietarul panoului publicitar distrus, caruia i s-a comunicat faptul ca acel panou este distrus si a fost indrumat la sediul Politiei Municipiului Baia Mare, sa depuna plangere penala sub aspectul savarsirii infractiunii de distrugere, Politia Locala avand datele persoanelor implicate in acest act de vandalism si distrugere. (Sursa: eMM.ro)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA