Simona Halep – Caroline Wozniacki a fost primul „derby” al turneului, de fapt finala din semifinale. S-au întâlnit faţă în faţă cele mai bine clasate jucătoare din WTA rămase în cursă în turneul de la Stuttgart, nr.2 şi nr.5 mondial, favoritele 2 şi 4 ale turneului. O diferenţă uriaşă faţă de cealaltă semifinală unde s-au calificat nr.14 şi nr 43 WTA.
La casele de pariuri, cota medie de victorie pentru Halep oscila între 1.45 şi 1.50, în timp ce pentru Wozniacki între 3.10 şi 3.20.
În schimb, comentatorii şi analiştii din „sportul alb” acordau şanse egale celor două combatante. Argumentele lor, jocul slab făcut de Halep contra Sarrei Errani şi forma foarte bună arătată de jucătoarea daneză. În cele din urmă, după un meci foarte echilibrat, au avut câştig de cauză cei care au acordat 50% şanse jucătoarei daneze.
Primul game a fost decisiv
Primul set a fost unul extrem de echilibrat. Timp de 11 game-uri, fiecare jucătoare şi-a câştigat serviciul, iar la 6-5 pentru daneză, aceasta a făcut break-ul, câştigând setul. Se poate spune însă că victoria Carolinei Wozniacki s-a datorat tragerii la sorţi pentru primul serviciu. Dacă Halep ar fi servit în debutul meciului, şi s-ar fi mers cap la cap, în cel mai rău caz setul se decidea la tie-break. Cel mai mult a contat însă primul game. Acesta a durat 8 minute şi 34 de secunde şi balanţa victoriei s-a înclinat de câteva ori de ambele părţi. Halep a avut 2 mingi de break, iar adversara ei a câştigat game-ul după al treilea avantaj. Dacă se pleca cu 1-0 pentru Halep, probabil că şi setul i-ar fi revenit.
În setul secund românca începe în trombă şi are 3-0, cu două game-uri câştigate contra serviciului. Urmează o revenire fantastică a danezei, 3-3, aceasta preia conducerea, 5-4, dar Halep reintră în joc, câştigă 3 game-uri consecutiv şi egalează situaţia la seturi.
Se intră în decisiv, tot pe serviciul danezei. Cu mare greutate ea câştigă game-ul după ce salvează două mingi de break. Urmează două game-uri în care fiecare jucătoare câştigă pe propriul serviciu şi urmează game-ul care avea să decidă soarta meciului. La 1-2 la game-uri, Halep este la serviciu, are două mingi de game, dar nu le fructifică şi Wozniacki face break-ul.
Halep cade psihic şi daneza se duce fără probleme la 5-1. Halep nu acceptă înfrângerea şi se bate pentru fiecare minge. Pierde 4 mingi de break, dar în acelaşi timp salvează 4 mingi de meci ale adversarei. După 13 minute şi 25 de secunde!, câştigă game-ul şi serveşte la 2-5. Românii din tribune îşi aduc aminte de revenirea de la acelaşi scor din meciul cu Serena Williams, mai ales că Halep are 40-15 la un moment dat. Wozniacki egalează, are o minge de meci, o pierde, din nou Halep are avantaj, nu câştigă game-ul şi adversara ei reuşeşte să câştige game-ul, setul şi meciul.
Evoluţia scorului
Set 1 (prim serviciu Wozniacki): 1-0, 1-1, 2-1, 2-2, 3-2, 3-3, 4-3, 4-4, 5-4, 5-5, 6-5, 7-5 (Wozniacki), timp de joc 1 oră, 3 minute, 50 de secunde
Set 2 (prim serviciu Wozniacki): 0-1, 0-2, 0-3, 1-3, 2-3, 2-4, 3-4, 4-4, 5-4, 5-5, 5-6, 5-7 (Halep): timp de joc o oră, 4 minute, 17 secunde
Set 3 (prim serviciu Wozniacki): 1-0, 1-1, 2-1, 3-1, 4-1, 5-1, 5-2, 6-2 (Wozniacki) – timp de joc 51 de minute şi 48 de secunde
Lipsa de concentrare a fost decisivă
Analizând caseta tehnică a meciului se poate spune că cifrele ambelor jucătoare au fost apropiate. Marea diferenţă între Wozniacki şi Halep s-a înregistrat la mingile decisive de pe serviciul advers. Simona Halep a avut 19 mingi de break dar a fructificat doar 5, în timp ce Wozniacki a avut doar 11 mingi de break şi a câştigat 6. Dacă privim la meciul cu Sarra Erani, unde din 20 da game-uri, 16 s-au câştigat contra serviciului, Halep a avut 15 mingi de break şi a câştigat 9 dintre ele.
Se poate spune că au fost momente importante ale jocului în care Halep s-a concentrat mai puţin şi acest lucru a costat-o. Oricum, nu trebuie dramatizată această înfrângere, pentru că Halep nu a pierdut la nr. 50 mondial, ci la nr. 5 mondial, ori între primele 10-15 jucătoare din WTA, nu există diferenţă mare de valoare. Nu trebuie omis nici faptul că Wozniacki a arătat până acum că este în formă mare. Tehnic şi strategic, poate nici nu este indicat pentru un jucător care are drept obiectiv o performanţă la un turneu de Grand Slam să intre în formă maximă cu o lună înainte.
Cel mai lung meci din 2015 pentru Halep
Meciul dintre Halep şi Wozniacki a fost cel mai lung al turneului, el jucându-se pe durata a 2 ore, 58 de minute şi 48 de secunde. Pentru Simona Halep a fost meciul în care a stat cel mai mult pe teren, după finala câştigată la Indian Wells contra sârboaicei Jelena Jankovic (2-6, 7-5, 6-4), care a durat 2 ore, 37 de minute şi 12 secunde.
Bilanţ final Halep la Porsche Tennis Grand Prix
- 185 de puncte în clasamentul WTA pe 2015 (Road to Singapore)
- 130 de puncte în clasamentul general WTA (din cele 185 de puncte aferente calificării în semifinale s-au scăzut cele 55 de puncte care trebuiau „apărate” după ediţia 2014 a turneului)
- 35.455 USD pentru calificarea în semifinale şi 1.570 USD pentru participare în turul I la dublu
Clasament WTA 2015 (Road to Singapore)
- Serena Williams – 3.390 puncte
- Simona Halep – 3.185 puncte
- Maria Sharapova – 2.065 puncte
- Carla Suarez Navarro – 1.855 puncte
Clasament WTA General
- Serena Williams – 9.981 puncte
- Simona Halep – 7.701 puncte
- Maria Sharapova – 7.475 puncte
- Petra Kvitova – 6.060 puncte
Top premii în bani 2015
- Serena Williams – 3.777.399 USD
- Simona Halep – 2.015.746 USD
- Maria Sharapova – 1.645.505 USD
- Ekaterina Makarova – 948.761 USD (cotidianul.ro)