Sfântul Gheorghe, purtătorul de biruinţă, este unul dintre cei mai veneraţi sfinţi din calendarul ortodox. Creştinii români oferă o importanţă deosebită acest mucenic. Peste un milion de români, dintre care peste 733.000 sunt bărbaţi, îşi serbează, joi, de Sfântul Gheorghe, onomastica. Peste un milion de cetăţeni români poartă numele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Potrivit unei statistici a Ministerului Afacerilor Interne (MAI), 733.707 sunt bărbaţi iar 344.071 sunt femei.

Dintre bărbaţi, cei mai mulţi au numele Gheorghe (522.927), George (149.779) şi Gheorghiţă (22.427).

Cele mai multe femei care îşi serbează onomastica de Sfântul Gheorghe se numesc Georgiana (144.211), Georgeta (131.392), Ghiorghiţa (31.390) şi Geta (14.909).

In ziua de Sfantul Gheorghe, crestinii pun la portile caselor crengute de fag, brazde cu iarba verde sau  smocuri de iarba in stalpii de sustinere ai portilor. Din batrani se spune ca Sfantul Gheorghe, cand vine, isi leaga calul de un stalp al portii si paste iarba. De asemenea, animalele, pentru a fi ferite de farmece si boli, sunt protejate cu crengute de leustean puse la intrarea in grajduri. Vitele si casele se afuma, la randul lor, cu tamaie, scrie romaniatv.net.

Totodata, se spune ca in noaptea de Sfantul  Gheorghe, fetele nemaritate pot vedea chipul ursitulului oglindit  intr-un vas cu apa de izvor din care nu s-a baut, daca stau goale intre lumanari aprinse, asezate in forma de cruce.

De asemenea, o alta supersitie legat de Sfantul Gheorghe este aceea ca de ziua Sfantului Gheorghe sa nu dormi, pentru ca vei lua somnul mieilor si vei fi adormit tot anul.
Tot in ziua Sfantului Gheorghe, o alta superstitie spune ca daca te duci pe malul apei, stai culcat pe burta si se intampla sa vezi un peste, ai noroc tot anul, iar daca in dimineata acestei sarbatori alergi inainte de a rasari soarele, o sa fii sprinten si sanatos tot anul.
Traditia spune ca de Sfantul Gheorghe se dau de pomana lapte, branza si cas.

In Bucovina, Maramures, Apuseni, Valea Muresului, Turda, mai exista practia Focului Viu. Focul era aprins de flacai, in gospodariile din sat sau pe pasuni. Trebuia folosite exclusiv lemn si iasca pentru aprinderea focului, nu chibrit sau alte ustensile. Cand fumul incepea sa se ridice, oamenii il directionau catre animale pentru a le apara de strigoi si a le feri de boli. Apoi, tinerii si copiii sareau peste foc pentru a fi feriti de rele si necazuri peste an.