Ieri, 09 aprilie, în urma unor controale efectuate la societăţi comerciale, persoane fizice şi mijloace de transport, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au constatat o infracţiune de evaziune fiscală, au aplicat 18 sancţiuni contravenţionale, au confiscat carne şi produse alimentare în valoare de peste 500 lei şi au ridicat în numerar suma de 1 525 de lei.
Valoarea totală a amenzilor aplicate este de 7.000 de lei.
Activităţile desfăşurate se subscriu planului de acţiuni desfăşurate pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale premergător Sărbătorilor de Paşti, cu preponderenţă a celor de evaziune fiscală.
Pe parcursul zilei de ieri, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice au organizat o acţiune pentru prevenirea, descoperirea şi combaterea faptelor ilicite care se comit în domeniul transportului şi comercializării produselor de panificaţie.
Poliţiştii au verificat 53 de societăţi comerciale, 20 persoane fizice şi un mijloc de transport. În urma controalelor efectuate, poliţiştii au constatat o infracţiune şi 18 contravenţii, pentru care au fost aplicate amenzi în valoare totală de 7.000 de lei. De asemenea, poliţiştii au confiscat carne şi produse alimentare în valoare de peste 500 de lei şi au ridicat în numerar suma de 1 525 de lei.