AcasăActualitateSocialELEVI ȘI POLIȚIȘTI - Învață unii de alții să protejeze patrimoniul cultural...

ELEVI ȘI POLIȚIȘTI – Învață unii de alții să protejeze patrimoniul cultural național

spot_img

DISTRIBUIȚI

Azi, 08 aprilie, 50 de elevi din clasele VII – VIII de la Şcoala ,,Alexandru Ivasiuc” din municipiul Baia Mare au vizitat, împreună cu poliţişti, Muzeul Judeţean de Artă, ,,Centrul Artistic Baia Mare”. Activitatea s-a derulat în cadrul Proiectului Educaţional Naţional ,,Cunoaşte şi protejează patrimoniul cultural naţional”, desfăşurat de Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş în parteneriat cu Fundaţia Collegium XXI şi Muzeul Judeţean de Artă – ,,Centrul Artistic Baia Mare”.

Activitatea de azi s-a succedat prezentării teoretice făcute ieri elevilor de către  poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Maramureş cu atribuţii în domeniul protejării patrimoniului cultural naţional şi a avut menirea de a oferi acestora posibilitatea de a observa în mod direct o parte din bunurile care fac parte din patrimoniul cultural naţional.

Vizitatorii au fost întâmpinaţi de directorul muzeului, domnul Dr. Tiberiu Alexa, care i-a ghidat în incursiunea lor în lume artei şi le-a oferit informaţii esenţiale pentru a înţelege tainele şi mesajele exponatelor.

Elevii au aflat astfel că acest muzeu este unic în ţară, atât prin colecţiile sale cât şi prin programele expoziţionale pe care le promovează. Ei au fost impresionaţi de cele peste 300 de lucrări expuse, realizate exclusiv de artişti care au lucrat şi creat la Baia Mare din 1896 şi până în prezent.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA