Conturile Loteriei au fost blocate de procurori pentru venituri din jocuri de noroc fără licență. Prejudiciul estimat: peste 100 de milioane de euro. Alte 130 de milioane de euro ar fi încasări ilegale. Loteria Română este urmărită penal de procurori pentru afaceri cu păcănele. În același dosar mai sunt urmărite penal trei companii private cu acționariat grecesc: Lotrom, Intracom și Intralot.
Procurorii au calculat până acum un prejudiciu provizoriu de peste 100 de milioane de euro, pentru că Loteria a făcut bani din aparate electronice de tip slot machine fără să aibă licență.
Mai mult, anchetatorii vor să recupereze alte 130 de milioane de euro de la Loterie și de la cele trei companii private pentru veniturile încasate ilegal după 2009, când o ordonanță de urgență a schimbat regulile pe piața jocurilor de noroc.
”Chiar de la intrarea în vigoare a acestui act normativ, exista obligația Loteriei de a solicita autorizarea anuală a fiecărui aparat în parte (8.000 de lei/an) și licențierea jocului de noroc (25.000 de lei/an)”, susțin procurorii. Ancheta a fost începută de polițiștii antifraudă în 2010 și preluată în acest an de procurorii de la Curtea de Apel București.
Afacerea cu păcănele s-a bazat pe un contract secret din 2003, care a fost finalizat zece ani mai târziu, în 2013. Totuși, procurorii au calculat sumele încasate nelegal, de peste 130 de milioane de euro, până în anul 2014. Pentru recuperarea banilor, procurorii au cerut blocarea conturilor tuturor companiilor implicate, dar și alte măsuri asiguratorii.
Loteria Română a luat 6.263 de aparate electronice de la Lotrom, contract finanțat de celelalte două companii din grupul grec. Banii urmau să fie returnați din încasări. Doar că, potrivit acordului comercial încheiat, aparatele au fost înregistrate pentru un alt joc de noroc – video-loterie -, care este taxat diferit.
De fapt, problemele sunt chiar mai vechi. Încă din 2006, Loteria ar fi trebuit să plătească taxe speciale pentru păcănele. Procurorii acuză faptul că, sub clauzele secrete, Loteria a făcut, în realitate, afaceri cu alte jocuri de noroc decât cele pentru care avea licență. De aici ar proveni încasările suplimentare și prejudiciul provocat bugetului de stat.