Fiind Iisus în Betania, în casa lui Simon Leprosul, S-a apropiat de El o femeie, având un alabastru cu mir de mare preţ, şi l-a turnat pe capul Lui, pe când şedea la masă. Şi văzând ucenicii, s-au mâniat şi au zis: De ce risipa aceasta? Căci mirul acesta se putea vinde scump, iar banii să se dea săracilor. Dar Iisus, cunoscând gândul lor, le-a zis: Pentru ce faceţi supărare femeii? Căci lucru bun a făcut ea faţă de Mine. Căci pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna; Că ea, turnând mirul acesta pe trupul Meu, a făcut-o spre îngroparea Mea. Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune şi ce-a făcut ea, spre pomenirea ei. Atunci unul din cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, ducându-se la arhierei, A zis: Ce voiţi să-mi daţi şi eu Îl voi da în mâinile voastre? Iar ei i-au dat treizeci de arginţi. Şi de atunci căuta un prilej potrivit ca să-L dea în mâinile lor. (Matei 26, 6-160

Cei din preajma Domnului Iisus Hristos aveau preocupări diverse. O femeie din popor a uns capul Mântuitorului cu mir de mare preţ. Gestul ei a fost explicat de Mântuitorul ca fiind pregătitor pentru îngroparea Sa.

Mai descoperim în Evanghelia de astăzi şi preocupările lui Iuda Iscarioteanul, el L-a vândut pe Fiul lui Dumnezeu pentru treizeci de arginţi. Gestul lui a fost condamnat de Mântuitorul, de ceilalţi ucenici şi de întreaga lume. Şi Simon-Petru L-a părăsit pe Mântuitorul, zicând: „Nu-L cunosc pe acest om“.

După Înviere, Petru a găsit puterea să se întoarcă şi să-şi ceară iertare pentru gestul său necugetat. În schimb, Iuda, în mod tragic, şi-a pus capăt zilelor; el a rămas o paradigmă a lăcomiei şi a vicleniei.

De astăzi, Domnul Hristos urcă pe Golgota pentru păcatele mele, pentru păcatele tale, pentru păcatele noastre.

Sfântul Chiril al Ierusalimului aşa mărturiseşte: „Lucrul lui Dumnezeu este de a dărui harul, iar al tău de a-l primi şi a-l păstra.“ (Pr. Dumitru Păduraru)