Niciodată, pe parcusul a peste două milenii ce s-au scurs de atunci, plânsul dragostei eterne nu s-a auzit mai duios, pe acest pământ, cuprinzând în el sacrificiul suprem în dorinţa divină de a salva întreaga planetă, decât în ziua de Florii.
Într-o zi în care Domnul Isus era primit ca un rege în Ierusalim, cu „Osanale” şi mare bucurie de norod, El plânge pentru cetate. De ce oare? Era doar plânsul unui profet sau poet neînţeles? Nicidecum! Însingurat şi îndurerat pentru oamenii care nu înţelegeau „vremea cercetării” şi nu pricepeau că El, Fiul Dumnezeului Cel Viu „Yehova”, care a făcut cerurile şi pământul nu venise să rezolve problemele politice şi economice ale poporului, ci să mărturisească Numele Tatălui din ceruri şi să împlinească planul de mântuire promis la întemeierea lumii. Adică, să se jertfească pentru noi pământenii, preluând asupra Lui toate păcatele omenirii, cele săvărşite în trecut şi cele prezente şi viitoare pentru a da o şansă de relegare a rasei umane cu Creatorul ei. Aduse prin trupul Său divin, toată plinătatea Duhului Sfânt cu a cărui putere a vindecat bolnavi, a înviat morţi şi a înmulţit pâinile. Acestea erau semnele prin care dovedise că are Viaţa şi Este Viaţa, Calea spre Dumnezeu Tatăl şi Este Adevărul, ca „Yehova” Dumnezeu-Fiul. Cu toate acestea, câţi înţelegeau acest lucru? Un număr foarte restrâs.
Dragostea nemăginită a unui Dumnezeu care a creat totul prin El şi pentru El era greu încercată şi neîmpărtăşită. Prin refuzul de autoanalizare şi întoarcere la Dumnezeu, necrezând în Fiul Său trimis, poporul a căzut în dizgraţia Celui Sfânt, atrăgându-şi asupra lui pedeapsa pentru îndărătnicia, superficialitatea şi lipsa de credinţă, neînţelegerea şi ura cu care mai târziu s-a dezlănţuit, condamnându-L la moarte pentru că „S-a făcut singur Fiul Lui Dumnezeu”.
Domnul Isus a plâns de mila cetăţii. Era conştient că cetatea va fi aspru pedepsită de Dumnezeu Tatăl, de aceea a prezis că nu va rămânea piatră pe piatră din templul acela fastuos pe care îl aveau la vremea respectivă. Şi aşa s-a întâmplat. În anul 70 d.H., generalul Titus cucereşte Ierusalimul şi îi roagă pe evrei să iasă din templu pentru că nu doreşte să se atingă de el, deoarece îi e teamă de Dumnezeul lor care i-a dat în mâinile romanilor. Cei din templu au chemat numele Lui „Yehova Dumnezeu” pentru ajutor, dar El nu le-a răspuns din cauză că I-au omorât Fiul. Disperaţi, au început să lovească soldaţii care s-au înfuriat atât de tare, încât au intrat în templu şi i-au măcelărit. Generalul a scăpat de sub control armata şi nu a mai rămas nimic din clădirea impunătoare de altădată, atât de violentă a fost ciocnirea dintre populaţie şi soldaţi.
În vremuri de criză, căutăm soluţii şi bine facem. Dar ele nu reprezintă lideri politici şi teorii fără nicio noimă, ci întoarcerea la Dumnezeu. Prima problemă a oamenilor este să se relege de Creator prin naşterea din nou din Apă şi din Duh prin credinţa în jertfa Domnului Isus Hristos. Doar astfel putem căpăta o inimă înţeleaptă şi avea un caracter nobil. Din oameni credincioşi şi morali cu o viaţă cinstită şi demnă se vor forma de-alungul anilor clase politice coerente, care să conducă drept societatea prin legi adecvate, soluţii concrete şi ştiinţifice pe toate planurile vieţii social-politice, economice şi culturale, care să vizeze interesul general al întregului popor.
Domnul Isus subliniază lipsa de atenţie şi sensibilitate a poporului care uită pe Dumnezeu şi acţionează doar după anumite criterii pur omeneşti, ce mai târziu se arată a fi doar în detrimentul omenirii întregi. El îşi exprimă dorinţa de protecţie şi de unitate a întregului popor prin intenţia Lui Dumnezeu de a-i strânge precum îşi „strânge cloşca puii sub aripile sale” încercând să îi sensibilizeze: „ V-am cântat din fluier şi n-aţi jucat, v-am cântat de jale şi n-aţi plâns”. Marele nostru Domn şi Mântuitor Isus Hristos plânge şi în ziua de astăzi pentru fiecare dintre noi care nu îşi ridică privirea spre cer să caute pe Dumnezeu mai întâi şi care nu vede că despărţit de El nu poate face nimic trainic şi binecuvântat pe acest pământ. Domnul Isus este acum Împărat şi Domn în ceruri, stând pe tron împreună cu Tatăl, având toată puterea în cer şi pe pământ. Va reveni ca Drept Judecător al lumii. Să nu Îl lăsăm să plângă dezamăgit! Să-i dăm întâietatea în vieţile noastre!
Doi ochi cereşti
Doi ochi cereşti cu o dalbă mângâiere
Se scaldă-n apele tristeţii pământene.
Cutreieră prin suflete prin cercetare
Şi nu găseşte-n inimi aşteptare.
Cetatea-i undeva, mai jos, în vale.
Isus e-nsingurat prin lacrimile Sale.
„Ierusalime, Ierusalime, cetate dragă Mie!
Nu Mă primeşti şi Mă respingi mereu,
Am vrut să te îndemn la nemurire,
Am venit să ţi-l arat pe Dumnezeu.
Ierusalime, Ierusalime, cetate dragă Mie!
Cum nu cunoşti tu vremea cea mai mare,
Vremea cercetării tale.
Eşti îndărătnică, neprimitoare,
Şi din deşertăciunea zidurilor tale,
Nu va rămânea nimic, nicio paloare”.
Din ochii cei mai limpezi de sub soare,
Cu unda dimineţilor pe gene
Şi bunătatea lor înnoitoare
Cădeau mărgăritare-n diademe.
„Ierusalime, Ierusalime,-
Şoptea mereu cu buze tremurânde.
Cum nu Îmi înţelegi a Mea venire!
„Ierusalime, Ierusalime,
Aş vrea să fii Mireasa Mea,
De nu mă vei pricepe şi nu mă vei urma,
Când voi veni pe nor la judecata Mea,
Şi Eu te voi respinge, şi Eu te voi uita!
Ierusalime, Ierusalime, cetate dragă Mie!
Nu mă primeşti şi mă respingi mereu.
Eşti îndărătnică, neprimitoare…
Şi din deşertăciunea zidurilor tale,
Nu va rămânea nimic, nicio paloare.
(Marina Angela Glodici, volumul de poezii „Lacrimi stelare” 2003).
În lumea acesta totul este trecător şi se transformă în uitare, dar Cuvântul Lui Dumnezeu se va împlini întocmai. Nu lăsaţi dragostea adevărată să plângă cu suspine negrăite! Haideţi să ne întoarcem spre Dumnezeu, nu doar de sărbători, ci în fiecare zi să Îl avem ca o prioritate în vieţile noastre. Să nu uităm că pe planeta noastră au căzut odată lacrimile Dumnezeului Tatăl, prin Fiul Său a cărui sudoare s-a transformat în sânge în Grădina Ghetsimani. El a murit ca să ne salveze de sub osânda păcatului şi a morţii. Acum este Viu în vecii vecilor şi ne aşteaptă să-I împărtăşim dragostea lui eternă! Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Cluj Napoca, 3 aprilie 2015
