Poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmaţiei au descoperit şi confiscat aproximativ 1.200 pachete ţigări, în valoare de peste 5.000 lei, care urmau să ajungă pe piaţa neagră de desfacere din România.
* Ieri, 30.03.2015, în jurul orei 6.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial P.F. Maramureş au oprit pentru control, pe raza localităţii Crăciuneşti, judetul Maramureş, un autoturism Volkswagen, condus de către cetăţeanul român Vasile R., de 57 de ani, domiciliat pe raza jud. Maramureş. În urma unui control, a fost descoperită în portbagajul autoturismului o geantă care conţinea ţigări, marca Marble, marfă pentru care şoferul nu a putut prezenta niciun document de provenienţă. În urma inventarierii ţigărilor din geantă, s-a constatat că este vorba de 470 de pachete, de provenienţă ucraineană, în valoare de 4.230 lei, întreaga cantitate de ţigări fiind ridicată în vederea confiscării. În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de colectare, deţinere, producere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacere şi vânzare de bunuri sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, iar autoturismul folosit la transportul ţigărilor a fost indisponibilizat la sediul poliţiei de frontieră, până la finalizarea cercetărilor.
* Tot ieri, în jurul orei 20.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, jud. Suceava, s-a prezentat, pentru a intra în România, Tatiana B., în vârstă de 41 de ani, cu dublă cetăţenie româno-ucraineană, pasageră într-un microbuz marca Mercedes Benz. Existând suspiciuni că transportă ţigări de provenienţă ucraineană echipa comună formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra autovehiculului. În urma acestuia, au fost descoperite ascunse şi nedeclarate, în bagajele personale ale femeii cantitatea de 700 pachete ţigări, marca Marble, cu timbru ucrainean, în valoare de 854 lei. Drept urmare, Tatiana B. a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 7.000 lei, iar ţigările au fost ridicate în vederea confiscării.