AcasăActualitateSocialMARAMUREȘ – Cum va fi vremea de Florii și de Paști

MARAMUREȘ – Cum va fi vremea de Florii și de Paști

spot_img

DISTRIBUIȚI

Vremea continuă să rămână oscilantă în următoarele două săptămâni, perioadă în care temperaturile maxime vor fi apropiate de mediile climatologice în prima parte a intervalului 30 martie – 12 aprilie 2015, cu ploi aproape zilnic moderate cantitativ, iar în nopțile mai reci nu sunt excluse precipitațiile mixte, conform prognozei Administrației Naționale de Meteorologie.

În Transilvania, la începutul intervalului, valorile termice diurne vor fi apropiate de mediile climatologice și se vor situa între 10 și 12 grade, dar în perioada 2 – 8 aprilie vor scădea până la medii de 6…7 grade, caracterizând o vreme mai rece decât în mod obișnuit. Începând cu data de 9 aprilie temperaturile vor crește ușor și treptat și se vor apropia de medii de 10…12 grade Celsius în ultimele două zile. Temperaturile minime vor fi pozitive doar în primele trei nopți, apoi se vor încadra între – 4 și 0 grade. Vor fi ploi aproape zilnic, în general slabe cantitativ, dar în nopțile mai reci, trecător vor fi
precipitații mixte.

În Maramureş, în primele zile ale intervalului, valorile termice diurne vor fi apropiate de mediile climatologice și se vor situa între 10 și 12 grade, dar în perioada 2 – 7 aprilie vor scădea până la medii de 6…7 grade și vor caracteriza un regim termic sub cel normal. După data de 8 aprilie, temperaturile vor crește ușor și treptat și se vor apropia de medii de 10…12 grade Celsius. Temperaturile minime se vor situa între – 3 și 0 grade, exceptând primele trei și ultimele două nopți, când vor fi ușor pozitive. Vor fi ploi aproape zilnic, local moderate cantitativ în zilele de 30 și 31 martie, 2 aprilie și posibil în jurul datei de 7 aprilie. În nopțile mai reci, vor fi precipitații mixte.

La munte, în primele trei zile ale intervalului și după data de 9 aprilie, valorile termice diurne medii vor fi cuprinse între 2 și 6 grade, dar în restul perioadei de prognoză se vor situa în jurul valorii de zero grade și vor caracteriza o vreme mai rece decât în mod obișnuit.
De-a lungul celor două săptămâni, temperaturile minime vor fi negative, în medie, între -8 și -2 grade Celsius. Aproape zilnic vor cădea precipitații, în general slabe cantitativ, sub formă de lapoviță și ninsoare, exceptând intervalele 30 martie – 1 aprilie și 9 – 12 aprilie, când vor predomina ploile.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA