Şi au adus la El fariseii şi cărturarii pe o femeie, prinsă în adulter şi, aşezând-o în mijloc, au zis Lui: Învăţătorule, această femeie a fost prinsă asupra faptului de adulter; iar Moise ne-a poruncit în Lege ca pe unele ca acestea să le ucidem cu pietre. Dar Tu ce zici? Şi aceasta ziceau, ispitindu-L, ca să aibă de ce să-L învinuiască. Iar Iisus, plecându-Se în jos, scria cu degetul pe pământ. Şi stăruind să-L întrebe, El S-a ridicat şi le-a zis: Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei. Iarăşi plecându-Se, scria pe pământ. Iar ei auzind aceasta şi mustraţi fiind de cuget, ieşeau unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni şi până la cel din urmă, şi a rămas Iisus singur şi femeia, stând în mijloc. Şi ridicându-Se Iisus şi nevăzând pe nimeni decât pe femeie, i-a zis: Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nu te-a osândit nici unul? Iar ea a zis: Nici unul, Doamne. Şi Iisus i-a zis: Nu te osândesc nici Eu. Mergi; de acum să nu mai păcătuieşti. (Ioan 8, 3-11)

***

Ne putem întreba cum a fost judecată şi mai ales de ce a fost iertată femeia adulteră amintită în pericopa evanghelică. Iudeii au adus în faţa Domnului Iisus Hristos o femeie acuzată de adulter şi au cerut ca El să o judece. În conformitate cu poruncile Decalogului, adulterii erau pedepsiţi prin lapidare.

După legile lor femeia trebuia aspru pedepsită, însă Mântuitorul le-a spus altceva. În numele justiţiei omeneşti se poate lua viaţa cuiva, însă, în numele dreptăţii lui Dumnezeu, întâi vorbim despre pocăinţă şi milostivire.

Oamenii se pregăteau să arunce cu pietre, Domnul Hristos a „aruncat“ asupra femeii mila Sa. Judecata lui Dumnezeu a fost una neaşteptată pentru cei de atunci. Dumnezeu, în judecata Sa, este întâi părinte, apoi este justiţiar. Să nu avem falsa impresie că Dumnezeu tolerează păcatul!

El nu vrea moartea păcătosului, ci aşteaptă pe cel păcătos să se întoarcă şi să fie viu. Sfântul Ioan Gură de Aur aşa ne învaţă: păcatul te stăpâneşte nu prin puterea lui, ci prin delăsarea ta! (Pr. Dumitru Păduraru)