Încă din seara zilei de 16 noiembrie a anului trecut, câțiva înfierbântați la minte au început să facă tot felul de calcule în legătură cu data când se va produce căderea Guvernului Ponta. Politicieni, analiști, sociologi și ghicitori în palmă stabileau momentul în care generalul Oprea va suna din goarnă și parlamentarii UNPR se vor înrola în solda noului PNL, pentru ca Johannis să aibă ”guvernul meu”. Scenariile au fost alimentate ulterior de poziția oficială adoptată de oștenii generalului, care au anunțat că sunt străjeri strașnici ai noului domnitor de la Cotroceni.
De atunci nu prea a fost zi lăsată de Dumnezeu în care să nu aflăm că PNL are majoritatea în Senat, că UDMR a bătut palma cu cei din opoziție, că tandemul comic Geoană – Vanghelie va destructura PSD, că majoritatea este deja alcătuită și așteaptă doar semnalul pentru a-l demite pe Ponta și a pune stăpânire pe Palatul Victoria, sau că în actuala coaliție guvernamentală au apărut fisuri care vor duce la iminenta trădare a UNPR. Sunt mai bine de patru luni în care ne culcăm și ne trezim cu aceleași povești.
Pe holurile parlamentului se duce neîncetat o aprigă și dârză muncă de lămurire pentru ca aleșii din afara PNL să treacă în barca noului partid cu obiceiuri vechi. Oamenii generalului sunt cei mai curtați, motiv pentru care șeful Oprea a trebuit să iasă în public și să declare că negocierile de acest gen se pot purta doar cu el. Și cum el și-a reînnoit jurământul de credință și supunerea față de Ponta de câteva ori, e limpede că trădarea e tare departe.
Sigur că nu asigurările generalului sunt cele pentru care UNPR rămâne alături de PSD. Motivul real care îl face să nu dărâme guvernul din care face parte e altul. Dacă ar trăda actuala guvernare, UNPR și-ar risca astfel propria existență. Despărțirea de PSD ar pune partidul generalului în situația ingrată de a candida singur la alegerile locale și parlamentare din anul viitor. Ar avea vreo șansă să răzbească pe propriile picioare? Niciuna.
La locale, singurii candidați la primăriile importante cu șanse reale de câștig ar fi Cătălin Cherecheș (Baia Mare), Neculai Onțanu (Sectorul 2 București), Marius Stan (Galați) și Dan Drăgulin (Călărași). Acestora li se pot alătura primarii actuali din localitățile mai mici (gen Lucian Morar la Ulmeni), care sunt net avantajați prin procedura de alegere într-un singur tur de scrutin. Cu toate acestea e foarte greu ca un candidat al UNPR să se impună în fața rivalilor susținuți de PSD și PNL.
Și dacă la locale mai e cum e, la parlamentare în schimb, lucrurile sunt total potrivnice unei candidaturi pe liste proprii, deoarece e aproape imposibil ca UNPR să treacă pragul electoral de 5%. Or, un partid fără reprezentare parlamentară, care va să zică nu există, ca să-l parafrazăm pe Caragiale, nu înseamnă absolut nimic. Dacă nu are influență acolo unde se fac jocurile, un partid se poate considera mort, inexistent. Dacă trupa lui Oprea rămâne loială față de PSD și susține în continuare Guvernul Ponta, va avea legitimitatea morală să solicite un număr apreciabil de locuri eligibile pe lista comună pentru parlamentare. În acest moment se vorbește de circa 50 de locuri, ceea ce este mai mult decât mulțumitor. Diferența dintre a nu intra în Parlament și a avea peste 10% prezență în Legislativ, e ca de la cer la pământ. Anticipând puțin, putem spune că UNPR va avea continuitate în viitorul mandat, adică va rămâne un partid important și influent deoarece, fără aportul său, nicio majoritate politică nu se va putea schimba în viitoarea legislatură.
Dacă oamenii generalului s-ar lăsa amăgiți de cântecele sirenelor din PNL, perspectivele ar fi sumbre, ca să nu spunem mai mult. PNL nu are cum să le promită locuri eligibile pentru că acestea nu satisfac nici dorințele arzătoare ale aspiranților din fostele PNL și PDL. Va fi un război în toată regula în teritoriu între cele două tabere, așa că nici nu poate fi vorba de a ceda câteva zeci de locuri UNPR, practic, pentru un an și câteva luni de guvernare.
Sigur, ambițiile afișate ale UNPR sunt foarte mari, ceea ce nu e rău. Procedura de achiziție a aleșilor de rang înalt – primari, parlamentari, președinți de consilii județene – e o sabie cu două tăișuri. Noii înrolați sunt buni la acțiunile de prestare și exercitare a presiunii în negocierile cu partenerul de guvernare sau cu opoziția. Dar ei nu înseamnă aproape nimic la nivel național, pentru că partidului îi lipsesc structurile puternice din teritoriu, de care dispun doar PSD și PNL. Fără ele, orice încercare de a câștiga alegerile locale sau parlamentare este o cauză dinainte pierdută.
Ca să meargă mai departe, singura soluție pentru UNPR este să-și păstreze actuala locomotivă de tracțiune politică (PSD), fără de care garnitura riscă să sfârșească pe o linie moartă într-un depou, aidoma celui din nodul de cale ferată Jibou.
Grigore Ciascai
