Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au acţionat în perioada 17 şi 18 martie pentru prevenirea şi combaterea contrabandei cu ţigări, a evaziunii fiscale şi pentru protejarea mediului înconjurător. În cadrul unor acţiuni desfăşurate în Baia Mare şi Vadu Izei, poliţiştii au urmărit identificarea şi tragerea la răspundere a persoanelor fizice şi juridice care comit infracţiuni în domeniul contrabandei cu ţigări, evaziunii fiscale sau protejării mediului înconjurător.
Astfel, au fost verificate 12 societăţi comerciale, şase persoane fizice şi trei mijloace de transport. În urma controalelor efectuate, poliţiştii au constatat o infracţiune de contrabandă şi două infracţiuni în domeniul exploatării agregatelor minerale fără deţinerea autorizaţiilor necesare în acest sens.
Pentru abaterile constatate la Legea 12/ 1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, poliţiştii au aplicat şapte sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 13.500 de lei. De asemenea, au fost confiscate bunuri în valoare totală de 650 de lei şi a fost ridicată în numerar suma de 1.140 de lei.
Poliţiştii au întocmit dosare penale şi continuă cercetările pentru verificarea şi tragerea la răspundere a tuturor persoanelor implicate în comiterea infracţiunilor.