Agenția Națională de Integritate a clasat dosarul cu numărul 29580/S/II/2012, în care ministrul și senatorul maramureșean Liviu Marian Pop a fost cercetat vreme de trei ani pentru săvârșirea unei presupuse fapte de conflict de interese.
Conform ANI, presupusa faptă s-ar fi petrecut în perioada în care Liviu Marian Pop a ocupat funcția de Secretar general al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ.
Concluzia Raportului ANI este următoarea: ”În urma finalizării evaluărilor în lucrarea privind pe Pop Liviu Marian, fost ministru al educației și fost secretar general al FSLI, nu au fost identificate elemente de încălcare a legislației privind regimul juridic al conflictului de interese. Având în vedere cele prezentate mai sus, în temeiul art (…) din Legea 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice (…) dispun: 1. Clasarea lucrării cu numărul 29580/S/II/2012; 2. Comunicarea Raportului de evaluare persoanei evaluate”.