Iată Eu vă trimit pe voi ca pe nişte oi în mijlocul lupilor; fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii. Feriţi-vă de oameni, căci vă vor da pe mâna sinedriştilor şi în sinagogile lor vă vor bate cu biciul. La dregători şi la regi veţi fi duşi pentru Mine, spre mărturie lor şi păgânilor. Iar când vă vor da pe voi în mâna lor, nu vă îngrijiţi cum sau ce veţi vorbi, căci se va da vouă în ceasul acela ce să vorbiţi; fiindcă nu voi sunteţi care vorbiţi, ci Duhul Tatălui vostru este care grăieşte întru voi. Va da frate pe frate la moarte şi tată pe fiu şi se vor scula copiii împotriva părinţilor şi-i vor ucide. Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu; iar cel ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui.(Matei 10, 16-22)
Cine iubeşte pe Dumnezeu va fi cu luare aminte la cele pe care Domnul Iisus Hristos ni le-a poruncit. Pe toate cele considerate greu de realizat, după mintea noastră omenească, un urmaş al Domnului Hristos trebuie să le împlinească.
Aşa este şi în cazul răbdării. Pentru îndărătnicia firii noastre am primit poruncă să împlinim cele amintite. În pericopa evanghelică de astăzi, Mântuitorul ne aminteşte: „Iar cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui“.
Înţelegem că răbdarea nu este ceva de moment, o toană trecătoare. Răbdarea unui creştin izvorăşte din puterea credinţei în Dumnezeu şi rodeşte doar în inimile celor ce-şi dăruiesc viaţa Lui. Răbdarea are diferite feţe.
Putem vorbi de răbdarea mamei şi a tatălui, de cea a elevului, dar şi de cea a învăţătorului, de răbdarea celui căsătorit, dar şi de a celui dedicat vieţii monahale; de răbdarea celui de pe patul de suferinţă, dar şi de cea a celui care se străduieşte să-i aline suferinţa. Calea smereniei este pavată cu pietrele răbdării. (Pr. Dumitru Păduraru)