Site-ul maramedia.ro care face parte din organele de presă ale primarului penal Ovidiu Gheorghe Nemeș, este campion la sondaje profund… tendențioase. De fiecare dată când vrea să-i facă o bucurie proprietarului de herghelie, jurnaliștii de casă de acolo pun de un sondaj. Pe la începutul anului trecut au încercat să-l scoată pe birăul municipiului Sighetu Marmației Politicianul anului 2013, dar, după ce au apărut dosarele penale ale lui Gheorghiță, s-au oprit. Mă gândesc că au conștientizat penibilul la care se expun, cu toate că slugile de genul acesta nu se satură niciodată de lins mâna (vedeți ce fin ne exprimăm?) jupânului, indiferent de situație.
Și dacă anul trecut i-a atins binecuvântata aripă a rușinii și a ridicolului, se pare că în 2015 au renunțat la orice urmă de bun simț, meșterind un alt sondaj întitulat Cine considerați că poate fi Maramureșeanul Anului 2014 în domeniul POLITIC? Rezultatele sunt cele așteptate de către cei care mai intră din când în când pe acest site. Pentru că politicianul anului nu putea fi decât cuplul tragico-comic, Mircea Man & Gherghe Nemeș, acești Tândală și Păcală ai locului, de care îți vine să râzi cu gura până la urechi deîndată ce-i vezi și auzi, dar automat te cuprinde iremediabila tristețe când constați cine a ajuns să conducă mișcarea liberală din Maramureș.
Așadar, Tândală și Păcală au primit 666 de voturi din partea celor care au inițiat sondajul spre glorificarea jupânului Ghiță, senatorul și ministrul Liviu Marian Pop a primit (bănuim, pe bune), 458, doi liberali imberbi de care n-a auzit nimeni, Ionel Bogdan și Radu Negulescu, 260, tot de la băieții lui Paul, iar ultimul clasat, deputatul liberal Mircea Dolha, a fost pedepsit de același personaj, care i-a dat doar 76 de voturi. Așa a considerat penalul Ghiță că trebuie să-l trateze pe Dolha, președintele celei mai mari organizații din județ, dușmanul care trage sforile să preia șefia noului PNL, încă înainte ca stăpânul hergheliei să primească binemeritata condamnare și, automat, suspendarea din funcție.
Grigore Ciascai