Nationala de handbal feminin a Romaniei va fi antrenata de suedezul Tomas Ryde, care va ocupa functia de selectioner. El revine pe banca nationalei, in locul lui Gheorghe Tadici, care a renuntat la mandat dupa Campionatul European din Ungaria si Croatia, unde fetele noastre au terminat pe locul 9.
„Maine sau poimaine vom avea si un presedinte de federatie strain, iar noi o sa stam si o sa privim daca acesti straini se descurca mai bine. Toti antrenorii care au fost convocat de FRH, la Brasov, au solicitat sa nu se apeleze la un antrenor strain, dar degeaba. Acest antrenor chiar a spus ca jucatoarele noastre sunt foarte tehnice si ma intreb cine le-a facut pe aceste fete atat de tehnice? Nu cumva antrenorii romani?
Suntem o serie de antrenori care am facut ceva pana acum si am lasat ceva in spate. A fost convocata acea comisie, care se pare ca a fost luata in bascalie. Nu inteleg de ce a mai fost convocata daca nu s-a tinut cont. Apoi, de ce aceasta comisie accepta niste mofturi din partea conducerii? Cine va raspunde daca nu ne vom califica la turneele finale sau la Olimpiada? Solutia era de continuitate cu cei doi antrenori care erau la lot. Se completau unul pe altul. Ei stiau foarte bine si care este situatia handbalistelor care veneau din urma.
Jucatoarele se mai lasa influentate de anumite interese, asa cum s-a intamplat la Beijing. Le-au fost promise niste contracte mai mari si nu s-au mai concentrat la obtinerea unei medalii. Stiu ca regreta, dar vor ramane cu regretele, din pacate, dar si fara acea renta viagera. Daca vor sa schimbe ceva, sa schimbe mentalitatea, dar nu la cele care sunt pe final de cariera”, a declarat Gheorghe Tadici.
Ryde a mai fost propus antrenor al nationalei de handbal a Romaniei in 2008, insa sudezul nu a mai semnat contractul si s-a retras. Noul selectioner al echipei de handbal a Romaniei se va alatura lotului in data de 16 martie, cand va incepe pregatirea, cu handbalistele tricolore, pentru Trofeul Carpati, desfasurat la Cluj, intre 20-21 martie.