Căci împărăţia cerurilor este asemenea unui om stăpân de casă, care a ieşit dis-de-dimineaţă să tocmească lucrători pentru via sa. Şi învoindu-se cu lucrătorii cu un dinar pe zi, i-a trimis în via sa. Şi ieşind pe la ceasul al treilea, a văzut pe alţii stând în piaţă fără lucru. Şi le-a zis acelora: Mergeţi şi voi în vie, şi ce va fi cu dreptul, vă voi da. Iar ei s-au dus. Ieşind iarăşi pe la ceasul al şaselea şi al nouălea, a făcut tot aşa. Ieşind pe la ceasul al unsprezecelea, a găsit pe alţii, stând fără lucru, şi le-a zis: De ce aţi stat aici toată ziua fără lucru? Zis-au lui: Fiindcă nimeni nu ne-a tocmit. Zis-a lor: Duceţi-vă şi voi în vie şi ce va fi cu dreptul veţi lua. Făcându-se seară, stăpânul viei a zis către îngrijitorul său: Cheamă pe lucrători şi dă-le plata, începând de cei din urmă până la cei dintâi. Venind cei din ceasul al unsprezecelea, au luat câte un dinar. Şi venind cei dintâi, au socotit că vor lua mai mult, dar au luat şi ei tot câte un dinar. Şi după ce au luat, cârteau împotriva stăpânului casei, Zicând: Aceştia de pe urmă au făcut un ceas şi i-ai pus deopotrivă cu noi, care am dus greutatea zilei şi arşiţa. Iar el, răspunzând, a zis unuia dintre ei: Prietene, nu-ţi fac nedreptate. Oare nu te-ai învoit cu mine un dinar? Ia ce este al tău şi pleacă. Voiesc să dau acestuia de pe urmă ca şi ţie. Au nu mi se cuvine mie să fac ce voiesc cu ale mele? Sau ochiul tău este rău, pentru că eu sunt bun? Astfel vor fi cei de pe urmă întâi şi cei dintâi pe urmă, că mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi. (Matei 20, 1-16)

***

Parabola „lucrătorilor tocmiţi la vie“ rostită de Domnul Iisus Hristos ne lămureşte cum trebuie să lucrăm în această viaţă pentru a ne învrednici de veşnicia divină. Pilda aceasta ne ajută să înţelegem şi jertfa celor 40 de sfinţi mucenici prăznuiţi astăzi.

Domnul Hristos ne-a arătat care este răsplata celor prigoniţi pentru numele şi învăţătura Sa. Dumnezeu ne tratează cu toată atenţia şi vedem că El a fost Cel care ne-a tocmit lucrători în via Sa, nu un slujitor.

La finalul zilei vom primi în mod echitabil răsplata pentru osteneala depusă. Stăpânul îşi respectă cuvântul şi ne oferă cele promise. Dacă Dumnezeu răsplăteşte pe cel din ceasul întâi ca şi pe cel din ceasul al unsprezecelea, nu avem motive să ne simţim nedreptăţiţi. El ne-a dat atât cât ni s-a promis.

Aici nu este o problemă contabilă, ci este voinţa lui Dumnezeu. În Împărăţia Sa, dinarii au o altă valoare: nu cumperi cu ei, ci eşti răsplătit. Nu este un salariu, ci bucuria prezenţei eterne în Împărăţia cerească. (Pr. Dumitru Păduraru)