Şi le zicea în învăţătura Sa: Luaţi seama la cărturari cărora le place să se plimbe în haine lungi şi să li se plece lumea în pieţe, şi să stea în băncile dintâi în sinagogi şi să stea în capul mesei la ospeţe, ei, care secătuiesc casele văduvelor şi de ochii lumii se roagă îndelung, îşi vor lua mai multă osândă. Şi şezând în preajma cutiei darurilor, Iisus privea cum mulţimea aruncă bani în cutie. Şi mulţi bogaţi aruncau mult. Şi venind o văduvă săracă, a aruncat doi bani, adică un codrant. Şi chemând la Sine pe ucenicii Săi le-a zis: Adevărat grăiesc vouă că această văduvă săracă a aruncat în cutia darurilor mai mult decât toţi ceilalţi. Pentru că toţi au aruncat din prisosul lor, pe când ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, toată avuţia sa. (Marcu 12, 38-44)

***

După ce am citit acest fragment evanghelic ne putem întreba: este posibil să dobândim Împărăţia lui Dumnezeu cu un codrant? Domnul Iisus Hristos a atras atenţia celor din templu spre gestul unei văduve, care a pus în cutia darurilor doi bănuţi de aramă, adică un codrant.

Codrantul era o monedă de aramă, cântărea sub un gram şi se folosea pentru cumpărăturile zilnice. Cei din templu probabil se vor fi aşteptat ca Mântuitorul să aibă cuvinte de apreciere pentru cei care dăruiau mai mult pentru trebuinţele templului. Nu mică le-a fost mirarea când au auzit că darul unei văduve este mai preţuit decât darurile, poate formale, oferite de cei mai avuţi. În gestul acestei femei ne regăsim cu toţii.

Când oferim lui Dumnezeu, trebuie să facem acest lucru din toată inima. Un codrant este puţin, însă Dumnezeu preţuieşte cu aceeaşi măsură fiecare dar. Duhovniceşte vorbind, codrantul capătă o valoare infinită.

Sfântul Ambrozie ne spune: dispoziţia inimii dă valoare darului. Ea singură dă preţul celor oferite. (Pr. Dumitru Păduraru)