AcasăActualitateSocialSTĂPÂNI NOI PENTRU CÂINI – Activitatea va fi administrată de două asociații...

STĂPÂNI NOI PENTRU CÂINI – Activitatea va fi administrată de două asociații și finanțată de primărie

spot_img

DISTRIBUIȚI

Consiliul Local Baia Mare a aprobat o hotărâre prin care cedează administrarea adăpostului de câini fără stăpân, de la Serviciul Public Ambient Urban către asociațiile Salvaţi Animalele şi Adăpostul de Câini.  Cele două asociații au semnat un acord de asociere cu Administrația Publică Locală Baia Mare, care prevede ca ele să gestioneze problemele câinilor fără stăpân, iar municipalitatea să asigure finanțarea activității în conformitate cu legislația din domeniu.

Decizia a fost luată în urma consultărilor pe care Administraţia Publică Locală a municipiului Baia Mare a avut-o cu asociațiile care se ocupă de protecţia animalelor.

„Având în vedere numeroasele sesizări cu privire la nereguli în funcţionarea adăpostului care aparţine municipiului Baia Mare am considerat că în acest moment cel mai corect lucru este să generăm o administrare, într-un fel, privată a acestui adăpost de animale a municipiului. Să vină aceste două asociaţii şi să administreze acest adăpost pentru a fi şi noi, şi ei, şi iubitorii de animale, absolut siguri că lucrurile se desfăşoară în condiţii normale, umane, câinii sunt îngrijiţi, sunt hrăniţi, sunt trataţi, sunt vaccinaţi şi putem să vorbim despre un loc civilizat şi nu despre o chestiune care să fie în zona de ruşine a oraşului”, a declarat Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA