Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu – Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine. Cine ţine la sufletul lui îl va pierde, iar cine-şi pierde sufletul lui pentru Mine îl va găsi. Cine vă primeşte pe voi pe Mine Mă primeşte, şi cine Mă primeşte pe Mine primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Cine primeşte prooroc în nume de prooroc plată de prooroc va lua, şi cine primeşte pe un drept în nume de drept răsplata dreptului va lua. Şi cel ce va da de băut unuia dintre aceştia mici numai un pahar cu apă rece, în nume de ucenic, adevărat grăiesc vouă: nu va pierde plata sa. Sfârşind Iisus de dat aceste învăţături celor doisprezece ucenici ai Săi, a trecut de acolo ca să înveţe şi să propovăduiască mai departe prin cetăţile lor. (Matei 10, 37-42; 11, 1)

 ***

Să reflectăm puţin la cuvintele rostite de Domnul Iisus Hristos: „Cel ce nu-şi ia crucea sa şi nu – Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine“. Mulţi afirmă că sunt credincioşi, că sunt urmaşi ai Mântuitorului şi că respectă principiile morale lăsate de El, însă examenul cel mare este Sfânta Cruce.

Crucea la care face referire Mântuitorul este viaţa de zi cu zi, cu cele bune şi cu cele mai puţin bune, cu lacrimi şi cu bucurii. Asumarea Crucii este un reflex al maturităţii spirituale şi al responsabilităţii. Cei care urmează Domnului Hristos nu mai trăiesc în mod egoist, ci El trăieşte în ei, El le creionează viaţa şi le oferă veşnicia.

Omul credincios trăieşte fiecare zi cu dorinţa desăvârşirii. Prin rugăciune ne simţim legaţi de Dumnezeu, iar prin post întărim această legătură. La acestea adăugăm şi puterea Crucii.

Doar pentru cei care vor să-L urmeze pe Domnul Hristos, Crucea devine o plăcută şi înălţătoare obligativitate. Să fim şi noi vrednici purtători ai Sfintei Cruci! (Pr. Dumitru Păduraru).