Când vorbim despre măsura dragostei,  ne gândim, atât la durata în timp, cât şi la intensitatea ei. Măsura dragostei este doar eternitatea.  „Dragostea nu va pieri niciodată” (1 Corinteni 13:8). Şi asta pentru că însuşi Dumnezeu este dragostea şi deci este fără de sfârşit.

În ceea ce priveşte dragostea dintre oameni ea are un început, atunci când ei aleg să iubească şi să se alăture Creatorului în sentiment, voinţă şi intelect şi ea nu poate avea un sfârşit, deoarece ea continuă în veşnicie şi după ce ne finalizăm „alergarea” pământească. Aşadar, acest sentiment puternic de afecţiune se transformă într-un mod de viaţă de a fi viu şi adevărat, după cum Duhul Sfânt care generează dragostea este cel al Adevărului şi al Mângâierii în clipe când ea nu este împărtăşită.

Şi continuând ideea dragostei dintre un băiat şi o fată sau dintre soţ şi soţie, cineva m-a întrebat, zilele acestea, dacă cred „că dragostea acesta poate fi perfectă, şi se poate împlini, deoarece în zilele noastre a rămas deoar un ideal, iar pentru alţii e ca o himeră şi o teorie fără importanţă”. În primul rând, dragostea nu este un ideal, ci este o poruncă dată de Dumnezeu şi trebuie să constituie motivaţia de  bază a tuturor relaţiilor sociale şi a căsătoriilor. Dragostea „agape” cea necondiţioată implică un comportament cu afecţiune, preţuire, respect, dedicaţie, până la sacrificiu. Fiecare fiinţă umană este extrem de scumpă în ochii lui Dumnezeu, deoarece a  dat pe singurul Său Fiu să moară, ca să putem fi răscumpăraţi de sub puterea sinelui, păcatului şi a morţii. Şi măsura dragostei în căsătorie este dată de Biblie: „Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea”. (Efeseni 5: 28). Aşadar, dacă vorbim despre intensitate şi profunzime, acestea ar însemna sacrificiul suprem. Domnul Isus spune că nu e iubire mai mare decât să îţi dai viaţa pentru familia şi prietenii tăi. Deci e sentimentul că iubeşti atât de mult încât îţi pui viaţa ta ca scut pentru cei dragi. Asta e dragostea! Nu e o himeră! Nu e un ideal! E o poruncă! Doar dacă voieşte cineva, totuşi, să Îl urmeze pe Domnul Isus.  Dar asta nu înseamnă că oamenii nu vor fi judecaţi după faptele lor. Au dreptul să aleagă să iubească sau să nu o facă. La sfârşit însă, după o viaţă de chin pe pământ, pentru că viaţa fără dragoste este un coşmar, vor avea parte de un iad veşnic de remuşcări. Fiecare va fi tras la răspundere cum s-a comportat cu fata sau băiatul cu care se află în tandreţe ori cu soţia sau soţul pe care l-a ales.

Măsura dragostei se poate exprima în durata în timp, deci fără sfârşit şi în sacrificiul suprem. Psalmistul spune că bunătatea Lui Dumnezeu valorează mai mult decât viaţa. Da! Dacă nu alegem să fim buni şi nu ne păstrăm această bunătate în vreme, nu putem iubi aşa şi nu atingem niciodată fericirea. Dragostea poate fi încercată. E uşor să spui cuiva că îl iubeşti când toate merg bine, doar în momentele de criză se poate vedea dragostea adevărată care suferă totul, crede totul, acoperă totul, iartă totul şi rămâne loială până la capăt. Dragostea trebuie apărată, trebuie să o veghezi de-alungul vieţii deoarece răul ar vrea să fure această comoară din suflet şi şansa de mântuire a oamenilor, precum şi viaţa veşnică căpătată prin credinţa în Domnul Isus.  Dacă nu ar exista şi aceste momente, nu am putea să ne edificăm credinţa, dragostea şi nădejdea noastră în Dumnezeu. Aşadar, dragostea nu e o himeră!

Unii spun despre căsătorie că „este o loterie” şi că poţi să ai sau să nu ai „noroc” în ea. Nu este adevărat! Ştiţi ce e cel mai important lucru? Alegerea fiecăruia. Dacă acest pas îl faci cu Dumnezeu, respectând legile şi poruncile Lui, adică valorile: cinstea, dreptatea, adevărul, loialitatea, seriozitatea, sinceritatea şi hotărârea în acest sens şi partenerul la fel, atunci, căsnicia este o dragoste împărtăşită deoarece cuprinde dragostea Lui Dumnezeu, cea fără condiţie, iubirea prietenească şi cea erotică. Dacă partenerii se bazează doar pe erotism (cum majoritatea o fac) vor fi profund dezamăgiţi deoarece instinctele sunt înşelătoare şi îl fac pe om capricios şi vulnerabil. De aici „tragedia” şi „himerele” şi dezamăgirile „în dragoste”. Dar care dragoste? Dacă nu ai credinţă în Dumnezeu nu poţi avea nădejdea şi dragostea Lui cea adevărată! Oricât de mult s-ar supăra unii, acesta e advevărul! Omul nu poate fi bun fără Dumnezeu! Noi suntem creaţi să avem legătură duhovnicească cu El. Dacă aceasta nu există, suntem goi, plini de sine şi aroganţi. Doamne, iartă-ne!  Am întâlnit şi persoane care nu au avut aceleaşi valori, dar au făcut greşeala de a se căsători, iar cel care nu era născut din nou, nu era credincios cu adevărat, nu a vrut să împărtăşească dragostea lui Dumnezeu. În căsnicia aceea, a fost suferinţă şi neînţelegere multă. Însă chiar şi aşa, Mântuitorul ne-a învăţat să ne rugăm pentru cei nemântuiţi şi să avem răbdare la ei, până vor avea propria lor descoperire. Căsătoria este o promisiune pe viaţă şi cuvântul dat trebuie respectat!

Dumnezeu „Yehova” ne spune prin Fiul Său şi prin Duhul Sfânt, fiecăruia dintre noi: „Te iubesc cu o iubire veşnică de aceea îţi păstrez bunătatea mea”. Ce exemplu minunat de a iubi! Iubirea Lui Dumnezeu s-a arătat pentru că „ne-a iubit întâi pe când eram încă păcătoşi” şi nu îl cunoaşteam. Prin bunătatea şi răbdarea Lui am avut şansa de a crede în jertfa Domnului Isus care ne mântuieşte şi ne face să ne naştem din apă şi Duh. Ca apoi să putem avea dragostea Sa cea nemărginită şi veşnică. Mare lucru? Nu-i aşa? Şi totuşi e singura cale de a fi regeneraţi şi mântuiţi de sub ghiarele acestui veac muritor plin de viclenii şi amăgiri.  Şi să gustăm din fericirea care o dă pacea şi armonia chiar şi a unei căsnicii pământene. Până când să iubim? Până la capăt! Cum? Cu sacrificiul suprem! De ce? Pentru că în dragoste stă împlinirea legilor divine şi fericirea rasei umane. Doamne ajută-ne la toţi!

Marina Glodici, Cluj Napoca, 26 februarie 2015