AcasăActualitatePoliticVIN AMERICANII! - Armata SUA extinde o operațiune în România și Bulgaria

VIN AMERICANII! – Armata SUA extinde o operațiune în România și Bulgaria

spot_img

DISTRIBUIȚI

Operaţiunea militară americană „Atlantic Resolve” urmează să fie extinsă în România şi Bulgaria începând cu luna aprilie, din cauza creşterii tensiunilor în Europa de Est, a declarat recent comandantul forţelor armate ale SUA în Europa, generalul Frederick Ben Hodges. „După un an de activitate, operaţiunea Atlantic Resolve îşi va continua şi extinde seria de exerciţii militare în şase ţări, din Estonia şi până în Bulgaria”, a anunţat generalul Frederick Ben Hodges, potrivit site-ului armytimes.com.

Operaţiunea militară „Atlantic Resolve” a fost lansată în luna aprilie, anul trecut, în trei state baltice, precum şi în Polonia, în contextul în care ţările membre NATO din estul Europei se tem de un posibil atac extern. Includerea României şi Bulgariei în această operaţiune va însemna şi o creştere a numărului de militari americani care vor participa la exerciţii militare comune, de la 900, în prezent, la circa 2.000.

Sursa citată reaminteşte că Federaţia Rusă a anexat acum 11 luni peninsula Crimeea, securizându-şi astfel un port strategic în Marea Neagră, la doar câteva sute de kilometri de graniţa Alianţei Nord-Atlantice. Deşi un acord de pace a fost semnat recent la Minsk între rebelii pro-ruşi şi autorităţile de la Kiev, confruntările armate continuă şi astăzi în estul separatist al Ucrainei.

„Este necesar ca Moscova să respecte acordul semnat la Misnk şi să retragă armamentul greu şi fortele armate din estul Ucrainei. De asemenea, suveranitatea acestei ţări trebuie respectată”, a declarat secretarul de presă de la Pentagon, amiralul John Kirby.

În momentul de faţă Statele Unite dispun de circa 30.000 de soldaţi staţionanţi în Germania, Belgia şi Italia. Statele Unite doresc să majoreze acest număr cu scopul de a transmite un semnal Rusiei, cât şi partenerilor europeni.  „Operaţiunea Atlantic Resolve se extinde în cele şase ţări pentru a putea asigura securitatea membrilor NATO. Federaţia Rusă a anexat ilegal Crimeea şi acum doreşte să pună la încercare integritatea Alianţei Nord Atlantice”, a mai spus comandantul forţelor armate ale SUA în Europa.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA