Ieri după masă, în jurul orei 18.00, poliţia a fost sesizată că la punctul de lucru al unei societăţi din satul Coştiui au fost transportaţi fără documente legale mai mulţi buşteni, de esenţă molid. Poliţiştii din Rona de Sus, împreună cu reprezentanţi ai Ocolului Silvic Sighetu Marmaţiei, au efectuat un control la această societate, care are ca obiect de activitate prelucrarea materialului lemnos. Astfel, în urma verificării documentelor, poliţiştii au constatat că avizul primar prezentat a fost întocmit după ora transportului şi nu conţinea diametrul şi numărul bucăţilor de buşteni. În consecinţă, reprezentantul societăţii a fost sancţionat contravenţional conform prevederilor Legii nr 717 din 2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.
Poliţiştii de ordine publică din cadrul Poliţiei oraşului Vişeu de Sus au acţionat ieri pentru verificarea legalităţii transportului de material lemnos. Astfel, în jurul orei 20.00, ei au oprit pentru control o autoutilitară înmatriculată în Bucureşti ce se deplasa pe strada Aleea Eroilor din oraş. La volanul acesteia a fost identificat un bărbat de 42 de ani din Moisei care transporta lemn de foc de esenţă foioase, specia fag. Pentru că bărbatul nu a putut prezenta poliţiştilor documente de provenienţă a materialului lemnos, a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 2000 de lei iar lemnul, în valoare de 1300 de lei, a fost confiscat. (foto arhiva)