Considerăm comunicarea ca fiind mijlocul de a relaţiona, socializa şi a ne exprima sentimentele ori opiniile în societate. Calitatea şi eficienţa comunicării sunt date de mai mulţi factori.  Dintre aceştia aş aminti: capacitatea de exprimare şi de înţelegere a membrilor societăţii, buna credinţă,  precum şi subiectele dezbătute. 

De cele mai multe ori, când se întâlnesc, oamenii abordează subiecte de discuţie  multe şi variate în funcţie de preocupări, sentimente, grad de instrucţie, pasiuni, intenţii şi bunăvoinţa pe care o au. Aceste discuţii, de multe ori,  pot contura caracterul cuiva, deoarece buna credinţă se poate “citi” imediat ce o persoană încearcă să lege o conversaţie. Discuţiile pot face bine sau rău, în funcţie de intenţia şi  veridicitatea celor spuse.

Mulţi dintre cetăţeni leagă destul de uşor o conversaţie, abordând subiecte din religie, ştiinţă, politică, multe vehiculate prin mass media. Cel mai des, se face politică, în general şi pe bună dreptate, nivelul de trai scăzut este unul dintre subiectele care aduce multă nemulţumire în rândurile populaţiei. Aşadar se vorbeşte vrute şi nevrute, în continuu există câte un subiect mai mult sau mai puţin de interes public. Şi sunt de părere că mass media ar trebui să îşi aleagă subiecte care să se încadreze legal şi cu adevărat în domeniul public şi de interes general, deoarece ar veni mai rapid schimbarea de care avem nevoie. Altminteri nu face niciun serviciu poporului, ci dimpotrivă, distrage atenţia de la lucrurile importante şi esenţiale.

Am găsit foarte ciudat faptul că, deşi am avea atâtea lucruri serioase de vorbit, unii aleg să scormonească mereu în viaţa personală a altcuiva, ba din curiozitate, ba din intenţia de a scoate zvonuri şi a le răspândi. De ce? Pentru a distrage atenţia,  de a strica imaginea cuiva, din invidie, răutate. Acestea se practicau şi pe vremea vechiului regim. Exită un proverb: “Lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba”. Din păcate, o parte din societate s-a obişnuit în regimul trecut să dea informaţii despre semenii săi şi de orice fel, chiar dacă sunt intime ori de domeniul care nu interesează pe nimeni. Şi parcă sunt nişte mori stricate care macină mereu problemele altora, în ciuda faptului că ale lor rămân nerezolvate. Deşi se schimbă regimul ori religia, greu îşi mai schimbă omul mentalitatea! Aşadar, nu regimul este de vină, ci caracterul omului! Omul cultivat care are caracter,  nu se pretează niciodată la atacuri la persoană, la minciuni, ci pledează întotdeauna decent, obiectiv şi cu bun simţ. Are subiecte de discuţie constructive în societate şi ştie să respecte şi să se oprească la limita maximă de a-şi exprima opiniile, ştie să-şi exercite dreptul de informaţie şi exprimare fără să încalce drepturile altora.

Mi s-a întâmplat ca unele persoane să-mi pună câteva întrebări legate de viaţa personală. Le-am refuzat elegant, spunându-le că nu are rost să-şi încarce memoria cu amănunte care nu interesează pe nimeni, ci doar pe mine.  După care au speculat că am ceva de ascuns. Nu neapărat, le-am răspuns, că aş avea ceva de care să-mi fie ruşine, dar consider că anumite informaţii trebuie să rămână numai la latitudinea lui Dumnezeu, deoarece oamenii nu au ce face cu ele, decât să-şi piardă timpul preţios în care ar putea să studieze ceva important care le-ar putea stimula viaţa. “Curiozitatea strică la frumuseţe”, era o zicală de pe vremea liceului, spusă mai în glumă, însă era un fel de avertisment copilăresc de a-ţi vedea de treaba ta.  Anumite lucruri, în mod normal, e şi ruşinos să întrebi sau să fii întrebat! Acest comportament trădează lipsa de instrucţie şi un fel de abuz de drept, aş adăuga eu. Chiar dacă aceste lucruri ni se par mici, ele sunt extrem de dăunătoare, deoarece unii se folosesc de  persoane mai puţin educate pentru a te pune în situaţie ingrată sau chiar la oprobriul public. Erau nişte versuri foarte frumoase care conturau resposabilitatea fiecăruia dintre noi când vorbim: “ O, om!… Ce mari răspunderi ai, de tot ce faci pe lume! De tot ce spui prin scris sau grai, sau laşi prin pilda care-o dai. Căci ea mereu spre iad sau rai pe mulţi o să-i îndrume! … Ai spui o vorbă, vorba ta, mergând din gură-n gură, Va veseli sau va-ntrista, va curăţi sau va-ntina,  rodind sămânţa pusă-n ea, de dragoste sau ură”.  (Traian Dorz, poezia “O, om!”) Deci, iată cum îţi poţi face vizibile sentimentele! Chiar prin ce promovezi, prin ce faci, prin felul în care dezvolţi un subiect de discuţie.

Putem avea o sumedenie de lucruri comune legate de cultură şi artă, ne putem consilia spiritual unii pe alţii dacă ştim să păstrăm obiectivitatea şi dreptul decizional al interlocutorului nostru. Biblia spune să vorbim între noi cu psalmi şi cântări de laudă şi duhovniceşti. Să discutăm lucruri care ne-ar stimula intelectul şi ne-ar înnoi simţămintele umane dintre noi. Şi asta indiferent de gradul de educaţie ori de vârstă şi dincolo de preconcepţiile noastre. Cui oare profită faptul că ne spionăm şi ne bănuim mereu unii pe alţii? De ce vrem să-i controlăm pe alţii?  De ce, oare, suntem tentaţi să punem la îndoială mereu buna credinţă a celuilalt? De ce oare ne surprinde inteligenţa unora sau mereu îi privim cu superioritate pe semenii noştrii? De ce atâta competitivitate nedreaptă între noi? De ce? Pentru că îl excludem pe Dumnezeu şi ignorăm prezenţa lui din viaţa noastră. Există o zicală: “Dumnezeu toate le vede, toate le aude şi toate le scrie în cartea SA!”Da! Chiar dacă unii vorbesc fără responsabilitate aducând prejudicii grave la adresa cuiva sau fac vătămare de onoare. Dumnezeu îşi are ochii aţintiţi şi este întotdeauna alături de cei nedreptăţiţi.

Ce frumos spune Bilbia că vorba noastră trebuie să fie “cu har şi dreasă cu sare”. Generoasă, plină de bunătate şi cumpănită fără două înţelesuri. Aşa cum se cuvine oamenilor serioşi şi credincioşi, aşa cum se ţin unii. Şi sunt, până la proba contrarie. Cei ce au viaţă din Dumnezeu, nu trăiesc “după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează în fiii neascultării”… după poftele firii pământeşti şi ale gândurilor proprii, ca şi “copii ai mâniei”. Ci ascultând şi împlinind legile şi poruncile lui Dumnezeu. Şi vorbesc din prisosul unei inimi sincere şi pline de empatie, căutând să spună despre vestea bună a Evangheliei (doar suntem creştini) tuturor celor din jurul lor. Din păcate, fiecare îşi face socotelile pentru el, “trage focul numai sub oala lui”, prin orice mijloace, chiar dacă e vorba să calce pe altul în picioare, fără principii şi respect. Da! Asta înseamnă să trăieşti după mersul spre iad a lumii acesteia care merge din rău în mai rău. E pesimist spus? NU! E realist!

Procentul celor care se distrag de la procuncile lui Dumnezeu, excluzându-L din viaţa lor este în creştere. Şi asta sub o formă religioasă şi bine mascată. Şi totuşi, suntem chemaţi să vorbim cuvintele lui Dumnezeu! Da! Pentru că, vom fi chemaţi la judecată pentru orice vorbă nepotrivită pe care am spus-o. “Deci nu uita, fii credincios, cu grijă şi cu teamă! Să laşi în urmă luminos, Un grai, un gând, un drum frumos! Căci pentru toate ne-ndoios, Odată vei da seama” (Traian Dorz poezia “O,Om!”)

Marina Glodici, Cluj Napoca, 4 februarie 2015