Ieri, 28 ianuarie, poliţiştii maramureşeni au acţionat pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă legislaţia în vigoare. Poliţiştii de ordine publică din Baia Mare au acţionat, între orele 08.30-11.30, pentru prevenirea delicvenţei juvenile în incinta şi în zonele adiacente unităţilor de învăţământ şi pentru prevenirea absenteismului şcolar. Pe timpul desfăşurării activităţilor, poliţiştii au legitimat 123 de persoane şi au aplicat 14 sancţiuni prevăzute de Legea 61/1991 privind încălcarea unor norme de convieţuire socială şi ordine publică. Valoarea totală a amenzilor aplicate este de aproximativ 3.000 de lei.
Avându-se în vedere faptul că una dintre principalele cauze ale accidentelor de circulaţie este viteza excesivă, poliţiştii rutieri din Baia Mare au acţionat ieri, între orele 07.00-21.00, pentru prevenirea producerii în trafic a unor astfel de evenimente. Ei au controlat 55 de autovehicule şi au aplicat 80 de sancţiuni contravenţionale (dintre care 34 la tematica acţiunii), în valoare de aproximativ 11.000 de lei. Totodată, poliţiştii au reţinut în vederea suspendării trei permise de conducere.
La Sighetu Marmaţiei, poliţiştii au acţionat ieri pentru protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări servicii ilicite. Au fost verificate 28 de persoane fizice şi juridice şi au fost constatate 19 contravenţii în valoare de 5.900 de lei. Totodată, poliţiştii au confiscat bunuri în valoare de 210 lei şi au pus în aplicare trei mandate de aducere.
Pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor aflate în trafic, poliţiştii Compartimentului Rutier Baia Sprie au acţionat împreună cu reprezentanţi ai Registrului Auto Român Maramureş. Ei au controlat şi verificat 21 de autovehicule aflate în trafic şi pentru neregulile constatate au aplicat 13 sancţiuni în valoare de aproximativ 4.000 de lei. De asemenea, ei au retras patru certificate de înmatriculare ale autoturismelor care nu corespundeau din punct de vedere tehnic.
Arestat pentru tâlhărie
Minorul, în vârstă de 17 ani, reţinut de poliţişti pentru comiterea unei tâlhării în data de 23 ianuarie a.c., a fost prezentat instanţei, care a emis pe numele lui mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Acesta, împreună cu un alt minor în vârstă de 15 ani, din Baia Mare, au observat un bărbat aflat sub influenţa alcoolului, care se deplasa pe strada Argeşului din municipiu. Cei doi s-au oferit să-l ajute să se deplaseze în staţia de autobuz, unde l-au lovit şi i-au sustras din buzunarul interior al hainei 35 de lei.
Ţigări confiscate şi societăţi comerciale sancţionate
Mai multe societăţi comerciale din oraşul Târgu Lăpuş au fost controlate şi pentru abaterile constatate, două au fost sancţionate cu amenzi în valoare de 4.000 de lei. Pentru prevenirea şi combaterea contrabandei cu ţigări, ieri, între orele 12.00-15.00, poliţiştii din Târgu Lăpuş au acţionat pe raza de competenţă. Ei au verificat cinci societăţi comerciale şi au constatat că două dintre acestea comercializau ţigări netimbrate în România, pentru care nu au putut fi prezentate documente de provenienţă. Administratorii unităţilor au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare de 4000 de lei iar ţigările au fost confiscate.