În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F Sighetu Marmaţiei au descoperit şi confiscat aproximativ 50.000 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană care urmau să fie comercializate pe piaţa neagră din România. Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de 407.000 lei, a fost ridicată în vederea confiscării iar în prezent cinci persoane sunt cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă, respectiv trecere ilegală a frontierei de stat.
* Ieri, 27 ianuarie a.c., la nivelul Sectorului PF Sarasău, poliţiştii de frontieră au declanşat mai multe acţiuni specifice pe linia combaterii contrabandei cu ţigări de provenienţă ucraineană, în zona de responsabilitate. Astfel, în jurul orei 09.00, poliţiştii de frontieră au depistat, în trei imobile de pe raza localităţii Câmpulung la Tisa, judeţul Maramureş, 59 de colete voluminoase care conţineau ţigări. În continuarea cercetărilor s-a stabilit faptul că ţigările aparţin lui Attila C., de 42 ani, domiciliat pe raza aceleiaşi localităţi. Bărbatul, împreună cu ţigările a fost condus la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor. În urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 42.540 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, de diferite mărci, în valoare de 381.000 lei, cantitate care a fost ridicată în vederea confiscării. Bărbatul este cercetat de către lucrătorii noştri pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă şi trecere ilegală a frontierei de stat, fiind anunţate de acest caz şi autorităţile de frontieră ale statului vecin în vederea efectuării în comun a cercetărilor.
* Într-un alt caz, un echipaj al poliţiei de frontieră de la Sectorul P.F. Sarasău s-a sesizat din oficiu cu privire la existenţa unei alte cantităţi de ţigări la un imobil de pe raza aceleiaşi localităţi. Proprietarul imobilul respectiv, Alexandru V. de 23 ani, a recunoscut faptul că deţine două colete cu ţigări pe care le-a predat lucrătorilor noştri. Bărbatul, împreună cu ţigările, a fost condus la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor. În urma inventarierii celor două colete a rezultat cantitatea de 1.000 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 8.960 lei, care a fost ridicată în vederea confiscării, maramureşeanul fiind acum cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.
* Tot ieri, 27 ianuarie 2015, poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali din cadrul P.T.F. Petea, jud. Satu Mare au depistat, pe sensul de intrare în ţară două autoturisme mărcile Mercedes Vito şi Audi A6, în care se aflau ţigări de provenienţă ucraineană. În urma efectuării unor controale amănunţite, efectuate de către echipa comună asupra celor două maşini, au fost descoperite ascunse în portiere, compartiment motor, în spatele scaunelor faţă, dar şi într-un loc special amenajat, aproximativ 4.000 pachete ţigări, de diferite mărci, în valoare de 17.600 lei. Drept urmare, trei cetăţeni, dintre care un pasager român şi conducătorii celor două autoturisme, având dublă cetăţenie, maghiară şi ucraineană, cu vârste cuprinse între 30 şi 34 de ani, sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, conform legislaţiei în vigoare. Totodată, întreaga cantitate de ţigări, precum şi autoturismele folosite la activitatea infracţională, în valoare de 35.000 de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.