În 1720 a lovit Marsilia și nici nu a trebuit să facă un drum lung. Șobolanii din obositele corăbii au făcut doar câțiva metri tăbărând apoi peste vesela cetate. Bubele supurânde au fost astupate cu foc și mare. Episcopul de Marsilia a dat ordin preoților din oraș să nu plece ci să rămână cu poporul drept credincios. Apoi el a fugit într-o mănăstire departe de carnea putredă. Preoții au fugit și ei care încotro, astfel că trei sferturi din cei ce-au murit, au murit nespovediți și asta într-o religie în care pentru un loc mai bun în purgatoriu trebuia neapărat confesiunea înainte de moarte. Preoții care n-au plecat și-au confecționat linguri pentru împărtășanie cu coada de un metru ca să nu se apropie prea mult de ganglionii tumefiați. Deși nu știau pe atunci că ciuma avea de-a face cu șobolanii și cu puricii din perucile doamnelor, oamenii simțeau că trebuie să fugă din oraș. O luau ca apucații spre satele mai aerisite dar țăranii prevăzători îi împușcau la intrarea în sat pentru a nu aduce cu ei puricii din oraș. În spate ciuma în față pușca.
În vremuri de pace oamenii sunt în proporție de 10% lași și eroi, marea masă de 90% rămânând o adunătură amorfă și gri. În vremuri de restriște restul de 90% se pulverizează și astfel lumea se împarte doar în două. Sfinți și gunoaie. Luther vorbea despre preoții fugiți, Boccaccio în ”Decameronul” scria despre părinții ce-și abandonau copiii urgent când celor de pe urmă le apărea o bubă sub braț. Îmi veți spune că și azi preoții fug de la datorie, că și azi au lingură de 1 metru, adică o distanță uluitoare între cler și popor, că și azi biserica își ucide ciumații ca țăranii cu pușca.
Poate aveți dreptate… Poate…
Tot atunci cineva a scris în Marsilia: ”Ciuma e limitată. Ea nu poate mutila dragostea, nu poate spulbera speranța, nu poate eroda credința, nu poate distruge încrederea, nu poate ucide prietenia, nu poate înlătura amintirile, nu poate reduce la tăcere curajul, nu poate invada sufletul, nu poate cangrena viața veșnică, nu poate stinge duhul și nici diminua puterea învierii”. Până la urmă deci, șobolanii și puricii sunt limitați…
Vladimir Pustan
