AcasăActualitateSocialJandarmerie: Sancţiuni pentru consum de alcool în locuri publice

Jandarmerie: Sancţiuni pentru consum de alcool în locuri publice

spot_img

DISTRIBUIȚI

Echipajele de jandarmerie de pe raza municipiului Baia Mare, în zilele trecute, au surprins şi sancţionat mai multe persoane care au consumat băuturi alcoolice în locuri publice, încălcând  astfel prevederile legale.

Jandarmii aflaţi în misiune, i-au identificat în data de 18 ianuarie a.c., în jurul orei 15.00, în zona B-dul Traian din municipiul Baia Mare, pe G.P. de 17 ani şi A.S. de 26 de ani, care consumau băuturi alcoolice în faţa unui magazin alimentar, locul de consum nefiind un loc amenajat în acest sens. Pentru aceasta şi pentru faptul că a refuzat să ofere informaţii referitoare la stabilirea identităţii sale, primul a fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 200 lei, iar cel de-al doilea cu 100 lei.

În imediata apropiere a Autogării din municipiul Baia Mare, jandarmii aflaţi în timpul serviciului de patrulare, au surprins în data de 18 ianuarie a.c., în jurul orei 14.00, mai multe persoane care consumau băuturi alcoolice, nefiind într-un loc amenajat în acest sens. Astfel, A.V. de 18 ani, M.L. de 19 ani, O.L. de 21 ani, V.M. de 21 ani, toţi din Baia Mare, au fost sancţionaţi cu amenzi contravenţionale în valoare de câte 100 lei, fiecare.

Jandarmii sigheteni l-au surprins în data de 18 ianuarie a.c., în jurul orei 20.30, pe G.P. de 33 ani, din municipiul Sighetu Marmaţiei, care aflându-se pe strada Bogdan Vodă din localitate, a consumat băuturi alcoolice, fără a se afla într-un loc amenajat în acest sens. Acesta a fost sancţionat cu avertisment scris.

Jandarmii maramureşeni fac apel la cetăţeni să nu tolereze persoanele care consumă alcool în locuri  publice şi să semnaleze prompt forţelor de ordine aceste comportamente.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA