Aseara mai multe clai de fan au fost incendiate in satul Finteusu Mic, comuna Satulung. Focul a fost stins de mai multi localnici dar si de pompierii militari din Somcuta Mare. Toata lumea isi aminteste ca pe raza comunei Satulung in ultima perioada au fost mai multe incendii puse intentionat de persoane necunoscute. Aseara insa, politistii au reusit sa identifice un suspect. Cel putin in cazul focului pus tot intentionat in satul ce apartine comunei Satulung. Este vorba despre un tanar Cristi. Acesta locuieste in zona in care au avut loc incendiile. Culmea este ca a recunoscut ca a pus aseara focul la Finteusu Mic, insa neaga faptul ca ar fi autorul incendiilor care au avut loc in luna decembrie 2014 in Satulung. Politistii sunt de parere ca acesta ar fi si in acest moment suspectul este retinut pentru 24 de ore pentru audieri.
In urma acestora se va decide daca va fi prezentat magistratilor cu propunere de arestare preventiva. Ca amanunt va mai putem spune ca tanarul a fost profesor si ca exista suspiciunea ca ar fi fost participat la actiunea de stingere a unora dintre incendiile care au avut loc in decurs de o luna in Satulung.
ACTUALIZARE
Conform unor surse principalul suspect ar fi spus politistilor inca un nume insa acest lucru nu a fost confirmat de catre anchetatori. De altfel acesta a spus pentru ActualMM.ro ca nu isi explica din ce motiv numele lui a aparut „in gura satului”.
Ne cerem scuze pe aceasta cale fata de cea de-a doua persoane care a aparut in articolul initial. Numele acestuia a aparut dintr-o eroare regretabila. Acesta nu a fost nici macar anchetat de catre politisti. Ancheta continua in acest caz.
Stire in actualizare
PIROMANUL A LOVIT IN NOAPTEA DE REVELION.
VEZI CE S-A INTAMPLAT JOI SEARA LA SATULUNG.
VEZI CE S-A INTAMPLAT MIERCURI SEARA LA SATULUNG.
CITESTE CE S-A INTAMPLAT IN SEARA ZILEI 1 DECEMBRIE 2014.
VEZI AICI CE S-A INTAMPLAT CU CABANA INCENDIATA LA SATULUNG.