Acasăsinucidere maramuresVESTEA REA – Românii cu credite în franci elvețieni primesc o lovitură...

VESTEA REA – Românii cu credite în franci elvețieni primesc o lovitură dură. O rata lunară de 500 de franci crește cu 500-600 de lei!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Românii care au de achitat rate la creditele în franci elveţieni contractate în anii de boom economic au primit astăzi o lovitură dură după ce leul s-a depreciat cu peste 15% în raport cu moneda elveţiană la cotaţia oficială a Băncii Naţionale, iar băncile au ajuns să vândă francul chiar şi cu peste 5 lei. Mulţi români au contractat în anii 2006-2008 credite în franci elveţieni, majoritatea pentru achiziţionarea unei locuinţe, datorită dobânzii reduse comparativ cu cele în euro sau lei, dar şi a cursului de schimb avantajos (de numai 2,1 lei/franc la începutul lui 2007).  

Ulterior, criza economică mondială a ajuns să îşi arate colţii şi să îi afecteze puternic pe românii care au contractat astfel de împrumuturi. Dobânzile calculate în funcţie de indicatorul financiar LIBOR au crescut, iar leul s-a depreciat în raport cu francul până la un curs de schimb de 2,67 lei/franc la începutul lui 2009, 4,42 lei/euro în 2011, respectiv 3,65 lei/euro în 2013 şi 2014. Practic, în numai câţiva ani, ratele celor cu credite în franci elveţieni au crescut cu peste 70% numai din scumpirea valutei exotice.

Reprezentanţii BNR, în frunte cu guvernatorul Mugur Isărescu, au atras atenţia de nenumărate ori asupra riscului care îi pândeşte pe cei care se împrumută în altă valută decât cea în care îşi încasează veniturile, dar în special cu împrumuturi în franci elveţieni, întrucât această valută este una de refugiu şi există posibilitatea creşterii ei semnificative în raport cu alte monede. Din cauza creşterii valorii în lei a ratelor în franci elveţieni, mulţi dintre cei împrumutaţi în această valută au ajuns restanţieri la bănci. Dacă în ianuarie 2008 restanţele la creditele în franci elveţieni erau de numai echivalentul a un milion de lei, ele au urcat la 250 de milioane de lei în ianuarie 2010 şi la un nivel maxim de 2,436 miliarde de lei în luna aprilie a anului trecut, potrivit datelor Băncii Naţionale a României. La sfârşitul lunii noiembrie 2014, ultimele date raportate de BNR, nivelul restanţelor la creditele în franci elveţieni ajunsese la 1,678 miliarde de lei.    

Francul elveţian ajunge la un nivel record

Francul elveţian s-a apreciat joi cu 30% faţă de euro, atingând un nivel record pe pieţele internaţionale, după ce banca centrală a Elveţiei a decis să renunţe la plafonul minim de schimb valutar, de 1,2 franci/euro, considerând că existenţa sa nu mai este justificată.   Cursul pentru francul elveţian anunţat de BNR a urcat cu 58,72 de bani faţă de miercuri, de la 3,7415 lei/franc la 4,3287 lei franc. Precedentul maxim pentru moneda elveţiană a fost înregistrat în urmă cu aproape trei ani şi jumătate, pe 11 august 2011, când francul a fost cotat la 4,0898 lei.

Astfel, peste noapte, rata unui român care are credit în franci elveţieni a crescut semnificativ. Presupunând că un datornic are de achitat o rată lunară de 500 de franci elveţieni. Dacă el trebuie să plătească rata astăzi, va scoate din buzunar, în funcţie de banca de la care a luat creditul, între 2.250 de lei şi 2.500 de lei. În urmă cu o lună, pentru plata ratei, el a scos din buzunar aproximativ 1.900 de lei, mai puţin cu până la 600 de lei.

La ora transmiterii acestei ştiri, francul elveţian se vinde la băncile comerciale la preţuri cuprinse între 4,35 lei şi 5 lei. De exemplu, Nextebank – 5 lei, Bancpost – 5 lei, CEC Bank – 4,7 lei, Volksbank – 4,588 lei, BCR – 4,57 lei, Piraeus – 4,51 lei, ING – 4,46 lei, iar OTP Bank – 4,4251 lei.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA