Campania iniţiată de către Jandarmeria Maramureş şi desfăşurată în cadrul Proiectului „Consolidarea capacităţilor Jandarmeriei Române” – cofinanţat din Programul de cooperare elveţiano-român, a ajuns la final joi 08 ianuarie a.c., cu activităţile desfăşurate de către jandarmii maramureşeni împreună cu elevi din două clase aparţinând Colegiului Economic „Pintea Viteazul” Cavnic.
Cei peste 50 de elevi ai claselor a III-a şi a VII-a, au participat împreună cu jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Ordine şi Siguranţă Publică Montan Cavnic, la mai multe activităţi în cadrul prezentei campanii, ocazie cu care, le-au fost prezentate copiilor atribuţiile Jandarmeriei Montane, materiale specifice din dotarea structurilor specializate în domeniul montan, reguli de care trebuie să ţină seama când aleg un traseu montan şi pe timpul parcurgerii acestuia, precum şi tehnici de acordare a primului ajutor.
Pe parcursul activităţilor, a fost iniţiat un concurs de eseuri cu tema „Respectul faţă de natură este o formă de autorespect! Jandarmeria respectă „legile naturii”! la care au participat 20 de elevi din ambele clase, care în cadrul întâlnirii de azi 08 ianuarie a.c., au dat citire lucrărilor realizate, fiind premiaţi toţi participanţii, însă autorii celor mai reuşite lucrări au primit premii speciale, constând în produse promoţionale din cadrul campaniei cu sloganul „Jandarmeria Montană, pentru un mediu sigur!, respectiv rucsacuri, şepci, tricouri, căni termoizolante şi brelocuri.
Scopul activităţilor desfăşurate de către Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Maramureş în cadrul campaniei, prin toate activităţile organizate – cea dela Ponorâtacu elevi din cadrul Şcolii Gimnaziale, de la Şuior cu copiii din cadrul Asociaţiei „Cercetaşii Munţilor” Maramureş, dela Valea Vaseruluicu elevi ai Liceului Teoretic „Bogdan Vodă” Vişeu de Sus, dela Baia Marecu elevii Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” şi cea dela Cavniccu elevi din cadrul Colegiului Economic „Pintea Viteazul”- a fost acela de a contribui la sporirea siguranţei cetăţenilor în zonele montane pentru obţinerea unei dezvoltări turistice durabile, precum şi sensibilizarea tuturor cetăţenilor în ceea ce priveşte necesitatea protejării mediului înconjurător.