După ce Consiliul de Administrație al Federației Române de Handbal a decis că echipa de băieți, Minaur Baia Mare, poate fi preluată pe Clubul Sportiv Minaur, club de drept public înființat de către Administrația Publică Locală, autoritatea băimăreană dorește și preluarea echipei de fotbal, FCM Baia Mare.
Mai mult, odată preluată, echipa își va schimba denumirea în Minerul Baia Mare și va evolua sub culorile galben-albastru. Anunțul a fost făcut public de către Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare, în ședința ordinară a Consiliului Local desfășurată ieri, 29 decembrie.
O decizie a aleșilor locali în privința preluării echipei de fotbal pe Clubul Sportiv Minaur și schimbarea denumirii echipei de fotbal va fi luată în ședința de luna viitoare a Consiliului Local.
„Am discutat cu Federația Română de Fotbal și, conform regulamentului, există posibilitatea acum ca un club de drept public să poată să evolueze atât în divizia B cât și în Liga Națională. Acest lucru nu a fost posibil până acum și cred că ar fi varianta corectă de finanțare a echipei de fotbal. Îmi doresc să evoluăm până la sfârșitul campionatului sub această titulatură de Fotbal Club Municipal Baia Mare pentru că regula asta ne impune și nu putem în timpul campionatului să schimbăm denumirea dar în momentul în care vom intra, sper eu, în Liga Națională și vom echilibra lucrurile și din punct de vedere organizatoric și din punct de vedere sportiv echipa să se numească Minerul Baia Mare iar culorile echipei să fie galben-albastru. Sunt culorile tradiționale ale clubului, echipa în mod tradițional s-a numit Minerul Baia Mare. Măcar prin această echipă să ducem mai departe istoria mineritului, dacă nu prin industria minieră. Cred că este un lucru care ține de o reparație morală și ține de modul în care înțelegem să îi respectăm pe suporteri, pe iubitorii de fotbal, pe cei care iubesc Baia Mare și știu istoria acestui oraș”, a spus Cătălin Cherecheș.
Simona Vasiac