Sărbătoarea Naşterii Domnului Iisus Hristos sau Crăciunul, celebrată la 25 decembrie, a asimilat cu multe secole în urmă ceremoniile păgâne ale solstiţiului de iarnă şi a adus de-a lungul timpului diverse şi minunate tradiţii.
Crăciunul este unul din cele 12 praznice împărăteşti ale Bisericilor bizantine şi este a patra mare sărbătoare după Paşti, Rusalii şi Vinerea Mare. De la începutul secolului XX, este şi o sărbătoare laică, celebrată atât de către creştini, cât şi de către necreştini, cu obiceiuri specifice fiecărei ţări, de obicei în familie şi cu daruri multe.
De la reîntoarcerea Soarelui la Sărbătoarea Naşterii Domnului
Religiile precreştine marcau în această perioadă solstiţiul de iarnă sau reîntoarcerea Soarelui. Cea mai veche referinţă scrisă a fost găsită în Mesopotamia, unde sărbătoarea, care ţinea 12 zile, avea drept scop să-l ajute pe zeul Marduk să îmblânzească monştrii haosului pentru încă un an.
La romani, sfârşitul lunii decembrie coincidea cu serbările oficiate în cinstea zeului Saturn, numite saturnalii, o formă de venerare a Soarelui, a luminii care biruia întunericul, care se sărbătoreau între 17 şi 23 decembrie.
Se celebra naşterea Soarelui neînvins, sol invictus, la solstiţiul de iarnă, când zilele reîncep să crească, un cult preluat de la persanii care-l adorau pe Mithra – zeul soarelui.
În anul 274 d.Hr., solstiţiul de iarnă a căzut la 25 decembrie şi atunci împăratul Aurelian a proclamat această dată ca Natalis Solis Invicti, adică naşterea Soarelui invincibil. Pentru păgâni, aceasta era noaptea în care Marea Zeiţă dădea naştere noului Soare, repornind astfel ciclul anotimpurilor.
Acum mai mult de două mii de ani, Dumnezeu văzând că neamul omenesc este asuprit de diavol, L-a trimis pe Arhanghelul Gavriil să vestească Fecioarei Maria naşterea, prin puterea Duhului Sfânt, a Fiului lui Dumnezeu. Pruncul Iisus s-a născut într-o iesle săracă şi atunci cei trei magi de la Răsărit, văzând pe cer o stea luminoasă, au străbătut cale lungă pentru a o urma şi au ajuns la Bethleem să-i aducă în dar Mântuitorului aur, smirnă şi tămâie. Naşterea unui mare împărat fusese prorocită de mult timp de vrăjitori. Irod, împăratul iudeilor, temându-se că va pierde tronul prin naşterea lui Mesia, a poruncit că toţi pruncii din Bethleem să fie ucişi. Şi aşa au murit atunci 14.000 de copii, dar Iosif şi Maria, vestiţi de un înger, au reuşit să-l salveze pe Fiul Domnului, fugind în Egipt.
La începuturile Creştinismului, unii episcopi au propus ca Naşterea Domnului să se sărbătorească în perioada 17 – 24 decembrie, însă obiceiul nu s-a generalizat până în secolul IV, neştiindu-se cu siguranţă care ar trebui să fie data corectă. Uneori, Crăciunul era sărbătorit chiar în septembrie şi alteori în martie.
În secolul III, era o sărbătoare comună, la 6 ianuarie, pentru Naşterea Domnului, Botezul Său de către Sfântul Ioan şi participarea la nunta din Cana Galileii, moment liturgic adoptat ulterior şi de Biserica Romei.
În anul 320, Papa Julius a stabilit ziua de 25 decembrie ca fiind data oficială a naşterii lui Iisus Hristos, iar cinci ani mai târziu, în 325, primul împărat roman creştin, Constantin cel Mare, a schimbat semnificaţia zilei de 25 decembrie: el a stabilit o sărbătoare cu dată fixă, ce aniversa Naşterea lui Iisus Hristos.
În 354, Liberius, episcopul Romei, a reconfirmat oficial aceeaşi dată pentru sărbătoarea Naşterii Domnului, asimilând sărbătorile populare şi păgâne deja existente cu ocazia solstiţiului de iarnă.
Împăratul Iustinian a declarat ziua naşterii lui Iisus drept sărbătoare a Imperiului Roman în anul 429, Sfântul Patrick a introdus această sărbătoare în Irlanda în 461, Augustin de Canterbury statorniceste aceeaşi tradiţie în Anglia în 604, iar un secol mai târziu Sfântul Bonifaciu instituia în Germania celebrarea Naşterii lui Iisus tot la 25 decembrie. Crăciunul a pătruns în Scandinavia în 815 prin Sfântul Angsar, Sfântul Chiril a contribuit la răspândirea sărbătorii creştine în ţările slave, Sfântul Adalbert în Ungaria din 997, iar Danemarca se va creştina complet în perioada 1014-1053.
În ţările Europei occidentale, protestanţii au interzis în anumite epoci serbarea Crăciunului şi cultul sfinţilor. De exemplu, Oliver Cromwell a interzis în Anglia această sărbătoare între anii 1649 şi 1660.
Abia în secolul XIX, Crăciunul a devenit cu adevărat o serbare populară. Odată cu afirmarea rolului economic şi social al familiei burgheze, a devenit sărbătoarea copiilor, a darurilor şi a carităţii. Şi responsabil de această mentalitate este Charles Dickens, care în 1843 a publicat celebra nuvela “Colind de Crăciun”, despre un om morocănos şi mizantrop şi despre transformarea sa după ce primeşte vizita a patru fantome în ajunul Crăciunului, poveste de multe ori ilustrată în filme şi desene animate.
Statul american Alabama a fost primul care a declarat Crăciunul drept sărbătoare legală în 1836, iar apoi din 1870 a devenit sărbătoare naţională în toate statele americane.
Biserica Catolică însă s-a opus, zadarnic, afirmării lui Moş Crăciun şi în special în anii 1950 a manifestat rezistenţă faţă de asimilarea unor mitologii populare diferite de creştinism. Fiecare comunitate de creştini a sărbătorit însă Crăciunul în funcţie de tradiţiile culturii locului şi de obiceiurile păgâne din momentul convertirii, şi aşa se face că ritualurile specifice sunt numeroase şi foarte diferite.
Cum e sărbătorit Crăciunul în lume
În Germania, în fiecare dintre cele patru duminici dinainte de Naşterea lui Iisus, se aprinde o lumânare aşezată într-o cutie. Au loc procesiuni reprezentându-i pe cei trei magi şi Naşterea lui Hristos.
Suedezii descoperă surprizele de Crăciun într-un sac îngropat adânc în zăpadă.
În Grecia, masa de Crăciun are în mijloc o pâine tradiţională, iar după ospăţ masa nu se strânge, pentru ca Iisus să aibă cu ce-şi potoli foamea.
Olandezii îl aşteaptă pe Sinterklaas care vine pe un cal alb şi lasă daruri în saboţii de lemn.
În Polonia se păstrează obiceiul ca, în cinstea stelei de la Bethleem, masa de Crăciun să înceapă după ce apare pe cer prima stea nimită Gwiazdka, mica stea.
În Rusia, de Crăciun, Moş Crăciun, numit Babuşka, este însoţit de Albă-ca-Zăpadă, umită Snegurocika, iar copiii primesc prăjituri şi jucării.
În Spania, darurile de Crăciun sunt oferite de magi care merg în cortegii de curteni, cavaleri şi muzicanţi, iar în case şi biserici există iesle miniaturale care redau atmosfera Naşterii Domnului.
În Statele Unite se împodobesc clădirile cu pomi de Crăciun, punctul central ale sărbătorii fiind cadourile aduse de Santa Claus.
În Costa Rica, Columbia şi Mexic darurile sunt aduse de Nino Jesus, Copilul Iisus.
Japonezii celebrează Crăciunul cu lanterne (sau felinare, lampioane), păpuşi şi aranjamente florale şi cu Jizo, Moş Crăciun. Englezii pregătesc de Crăciun faimoasa şi tipica budincă numită hakin. Încă din secolul XVII, budinca de prune se pregăteşte chiar în dimineaţă de Crăciun şi este stropită cu brandy şi se flambează la servire.
