Nutriţionistul Cristian Maragarit desfiinţează miturile despre şorici. Uite ce precizări face pe blogul său:
Mit: Şoriciul are multă grăsime
Realitate: grăsimea este sub stratul de piele care constituie şoriciul, deci şoriciul este aproape proteină pură (în substanţă uscată), cu foarte puţină grăsime (15%). Slănină are grăsime, jumările pot avea grăsime, carnea poate avea grăsime dar şoriciul în sine este pielea jupuită de pe porc, are foarte puţină grăsime, este ţesut conjunctiv, mai ales dacă este şi fiert/pârlit/curăţat.
Mit: Şoriciul se digera greu
Realitatea: pentru a digera acest ţesut conjunctiv este, într-adevăr, nevoie de un aparat digestiv puternic. Asta înseamnă dinţi puternici, aciditate mare în stomac şi apoi enzime proteolitice produse de pancreas. Deci la o persoană care mestecă bine, mănâncă şoriciul pe burtă goală şi are un pancreas normal, digestia şoriciului va fi bună. Pentru ceilalţi există enzimele digestive.
Mit: Şoriciul are proteină de proastă calitate
Realitatea: Colagenul constituie jumătate din ţesuturile corpului nostru, în şorici el fiind 28% din totalul de 58% proteine. Faptul că nu are acelaşi profil de aminoacizi cu proteină musculară (sau alte proteine “complete”) nu înseamnă că este o proteină de slabă calitate, aşa cum a fost catalogat în mod greşit până acum. Din contra, dintr-un animal este probabil singurul ţesut care merită mâncat, pe lângă anumite organe grase (creier, măduva, ficat).
Mit: Şoriciul are toxine
Realitatea: Spre deosebire de proteinele musculare (carne), şoriciul este mult mai curat, nu conţine atât de multe enzime, hormoni, contaminanţi, peptide bioactive, factori de creştere sau inflamatori etc. Realitatea este şi că dacă mănânci multă carne în această perioada (în special tocată) ţi-ar folosi un produs pentru detoxifiere.
