Adepții celei mai explozive teorii a conspirației din ultimul an, aceea potrivit căreia tragedia din clubul ”Colectiv” a fost produsă intenționat, primesc o stupefiantă susținere de la cel mai înalt nivel, respectiv premierul în exercițiu la acel moment, Victor Ponta. În primul său interviu de la demisie, Ponta spune nici mai mult, nici mai puțin decât că era la curent cu intențiile unor structuri care doreau căderea guvernului său de a călca inclusiv pe cadavre, la propriu.
“O să regret tot timpul faptul că anumite proiecte nu le-am terminat, că altele nu le-am făcut mai bine. Dar nu, atunci era momentul în care trebuia să demisionez, din multe motive, dar unul singur, pe care îl pot rezuma într-o frază, care nu a fost rostită de mine, ci de altcineva, a spus așa: ”Au trebuit să moară oameni ca să schimbăm Guvernul ăsta”. Or, eu, atunci, știam că cei care doreau schimbarea Guvernului erau dispuși și la figurat, și la propriu să calce pe cadavre. Or, eu sunt un om care am fost construit altfel și nu cred că merită să ții de o funcție călcând peste cadavre. Alții au considerat că merită lucrul ăsta, eu nu. Și, repet, gândindu-mă și la cei care au avut încredere, care m-au sprijinit, era momentul potrivit”, a spus Ponta într-o emisiune la postul de televiziune TV SUD, citat de Agerpres.
În momentul producerii tragediei de la ”Colectiv”, Victor Ponta primea informări, reamintim, prin prisma funcției, de la SRI, SIE, SPP, STS, Doi și un sfert, serviciile de intelligence ale armatei. Suficiente surse pentru a putea vorbi despre cel mai informat om din România, alături de președintele Johannis.
Declarațiile sale din interviul amintit nu sunt nici măcar insinuări, formulări indirecte, ci afirmații clare și fără echivoc: ”Știam că cei care doreau schimbarea Guvernului erau dispuși și la figurat, și la propriu să calce pe cadavre”.
În săptămânile scurse după incendiul ucigaș de la ”Colectiv”, elementele, să le spunem, dubioase s-au înmulțit vertiginos, determinând mulți specialiști, jurnaliști, analiști să susțină– mai întâi timid, apoi tot mai răspicat – teoria unei mâini criminale în locul unei simple întâmplări.
Aceeași tragedie a dus nu numai la căderea unui guvern, dar și la o adevărată schimbare de paradigmă în politică, conform chiar afirmațiilor președintelui Johannis, în urma căreia partidele politice au blocat lansările de candidați pregătite pentru finele anului, introducând, brusc, criterii de integritate care resetează jocul politic.
Evenimentul a dus la oprirea căderii președintelui în sondaje, ba chiar a creșterii sale, la reducerea PSD la statutul de partid amorf și la pregătirea terenului pentru un prezumtiv nou partid prezidențial.
Consecințele produse pe scena politică după tragedia de la ”Colectiv” au determinat, de asemenea, ieri, o reacție fără precedent a fostului președinte Ion Iliescu, cel care a îndemnat pur și simplu românii la o nouă revoluție, avertizând că România e mai aproape ca oricând de revenirea la totalitarism.
Afirmațiile lui Victor Ponta sunt de o gravitate extremă și, credem noi, ar trebui tratate ca atare; fostul premier are datoria de a oferi neîntârziat amănunte suplimentare, fie și numai în numele zecilor de morți și răniți rezultați în urma incendiului de la clubul ”Colectiv”, deși miza pare să fie, iată, în strânsă legătură cu viața politică.