Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Sighetu Marmaţiei au depistat, un bărbat care a încercat să introducă ilegal în tară peste 26 kg chihlimbar în valoare de 80.000 euro.
În data de 18 decembrie a.c., în jurul orei 2.00, o patrulă a poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului PF Sarasău, aflată în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a observat cu ajutorul aparaturii din dotare, pe raza localităţii Teceu Mic, jud. Maramureş, trei persoane care se deplasau de la frontiera de stat către un imobil din apropiere.
Imediat a fost anunţată echipa de intervenţie care s-a deplasat către imobilul respectiv, unde a fost identificat proprietarul acestuia ca fiind Anton B., de 39 ani. Pe timpul efectuării verificărilor, în interiorul unei anexe (garaj) care aparţine imobilului respectiv s-au auzit mai multe voci fapt pentru care lucrătorii noştri au procedat la verificarea acesteia.
În momentul în care poliţistul de frontieră s-a apropiat de anexă din aceasta au fugit trei persoane care s-au retras pe teritoriul ucrainean, profitând de zona împădurită şi întuneric, fapt pentru care au fost informate autorităţile de frontieră ale statului vecin.
În interiorul garajului au fost descoperite trei raniţe în care se aflau mai multe pachete care conţineau un material solid de culoare maronie, posibil chihlimbar. Dată fiind situaţia de fapt, bărbatul împreună cu pachetele descoperite a fost dus la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.
Astfel, în urma inventarierii au rezultat 48 de pachete care conţineau cantitatea de peste 26 kg de material solid de culoare maronie şi anume 5.974 bucăţi.
Materialul descoperit a fost înaintat spre expertiză către Centrul Gemologic Român, iar în data de 22 decembrie a.c., s-a stabilit că este vorba de un material organic din gema minerală a chihlimbarului (piatră preţioasă), în stare brută neprelucrată., a cărui valoare se ridică la suma de 361.000 lei, aproximativ 80.000 euro.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere ilegală a frontierei de stat şi contrabandă, iar cantitatea de 26.8 kg de chihlimbar a fost ridicată în vederea confiscării.
Aceasta a fost predată de către poliţiştii de frontieră, în data de 23 decembrie a.c. la Trezoreria Baia Mare, judeţul Maramureş.