Vladimir Putin nu-i va abandona pe mâna naţionaliştilor ucraineni pe ruşii care trăiesc în sud-estul Ucrainei şi nu doreşte să recreeze fosta Uniune Soovietică, a declarat preşedintele rus într-un documentar, „Ordinea publică”, difuzat duminică de televiziunea publică rusă.
Moscova afirmă că naţionaliştii ucraineni reprezintă o ameninţare la adresa minorităţii ruse şi ucrainennilor rusofoni din regiune. Peste 9.000 de oameni au fost ucişi în confruntări armate, în estul Ucrainei, între trupe separatiste proruse şi ucrainene, începând din aprilie 2014.
„Pornim de la un singur lucru, şi anume că nu putem abandona oamenii care trăiesc în sud-vestul (Ucrainei) ca să fi mâncaţi de naţionalişti”, a spus Putin, citat de RIA Novosti, relatează Reuters.
„Nu e nimic exagerat în această poziţie”, a apreciat liderul de la Kremlin.
Putin a dezminţit acuzaţii formulate de către observatori independenţi şi presă potrivit cărora trupe naţionale ruse iau parte la conflictul din estul Ucrainei. Însă el a recunoscut vineri, în cnferinţa de presă anuală, că Rusia are personal în estul Ucrainei care efectuează anumite sarcini militare.
El a mai declarat, citat de RIA Novosti, că Rusia va continua să-şi consolideze arsenalul nuclear, dar a adăugat că Moscova nu va recurge la „marele băţ nuclear”.
Rusia nu are ca obiectiv să recreeze URSS, a dat asigurări Putin în acest documentar difuzat duminică de televiziunea publică rusă, exprimându-şi regretul că „nimeni nu vrea să(-l) creadă”, relatează AFP.
„În ceea ce priveşte Ucraina şi fostul spaţiu sovietic, sunt convins că poziţia partenerilor noştri occidentali nu are legătură cu interesele Ucrainei. Ea este legată de încercările lor de a împiedica restabilirea URSS”, a declarat el în acest documentar intitulat „Ordinea mondială”.
„Dar nimeni nu vrea să ne creadă, nu vrea să creadă că nu avem ca obiectiv să recreăm Uniunea Sovietică”, a continuat Vladimir Putin, al cărui interviu pentru acest documentar a fost înregistrat după conferinţa sa de presă anuală.
De la începutul crizei ucrainene, în care preşedintele prorus Viktor Ianukovici a fost îndeppărtat de la putere după mai multe luni de manifestaţii proeuropene în Piaţa Maidan, la Kiev, diplomaţia rusă reproşează occidentalilor faptul că ar continua „politica de îndiguire” creată de către Statele Unite cu scopul de a contracara fosta URSS, în timpul Războiului Rece.
În acest context, Putin şi-a exprimat îngrijorarea faţă de „modernizarea (…) periculoasă” a armelor nucleare americane instalate în Europa.
„Bineînţeles că este periculos. De ce? pentru că armele noastre nucleare tactice nu au un caracter strategic faţă de Statele Unite, ele nu le ating teritoriul. Însă armele americane din Europa îl pot atinge pe al nostru”, a continuat preşedintele rus.
„În acest sens, ele reprezintă pentru noi un caracter strategic şi un mare pericol”, a adăugat el.
„Rusia, care face parte dintre marile puteri nucleare ale lumii, trebuie să încerce să modernizeze această armă”, a insistat el.
Evocând operaţiunile militare efectuate în ultimul decendiu de către armate occidentale în Afganistan, Irak sau Libia, Vladimir Putin a denunţat totodată atitudinea Occidentului, care se crede „infailibil”, în timp ce a afirmat întotdeauna că „poziţia sa este să acţioneze cu grijă”.
„Nu trebuie să-ţi promovezi, în mod automat sau mecanic, propriile reprezentări ale democraţiei, ale binelui şi răului, în faţa altor ţări şi altor popoare care au alte culturi, religi sau tradiţii”, a declarat el.
Însă, este de părere preşedintele rus, nimeni nu l-a ascultat, deoarece, „se pare, ei (occidentalii) se cred infailibili. Dar atunci când trebuie să-ţi asumi responsabilităţile, nu mai e nimeni”.
Produs de postul public rus de televiziune Rossiia 1, acest film documentar, în care apar şi fostul director FMI Dominique Strauss-Kahn şi fostul preşedinte pakistanez Pervez Musharraf, a fost difuzat duminică seara la Moscova, după ce a fost difuzat anterior, în curul zilei, în estul Rusiei.
Mediafax