AcasăMARAMURESUL ISTORICCONTRABANDĂ - Țigări ucrainene ascunse în locașuri speciale ale autoturismelor (GALERIE FOTO)

CONTRABANDĂ – Țigări ucrainene ascunse în locașuri speciale ale autoturismelor (GALERIE FOTO)

spot_img

DISTRIBUIȚI

În data de 18 decembrie a.c., în jurul orei 7.00, un echipaj al poliţiştilor de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră, aflat în misiune în zona de competenţă, a identificat în trafic şi oprit pentru control, pe raza localităţii Crăciuneşti, jud. Maramureş, un autoturism marca Mercedes, în care se aflau Ioan G., de  33 ani şi Ileana G., de 26 ani, domiciliaţi pe raza judeţului Maramureş.

În urma controlului asupra maşinii, au fost descoperite într-un loc special amenajat, între portbagaj şi banchetă, mai multe pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană. Cele două persoane au fost duse la sediul inspectoratului împreună cu autoturismul şi ţigările în vederea continuării cercetărilor.

În urma inventarierii ţigaretelor a rezultat cantitatea de 697 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare totală de 6.200 lei. Ţigările au fost ridicate în vederea confiscării iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor, care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, iar la finalizarea cazului urmează a se lua toate măsurile legale ce se impun. De asemenea autoturismul, în valoare de 8.000 lei, folosit la activitatea infracţională a fost indisponibilizat la sediul inspectoratului în vederea continuării cercetărilor.

015* Tot în data de 18 decembrie 2015, în jurul orei 14.30, s-a prezentat în P.T.F. Siret, jud. Suceava, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul ucrainean Oleksandr R., în vârstă de 34 ani, conducând un autoturism marca Ford, înmatriculat în Ucraina. Existând suspiciuni că acesta transportă ţigări de provenienţă ucraineană,  poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunţit asupra maşinii. Astfel, a fost descoperită, ascunsă sub bancheta din spate şi în bagajele personale, cantitatea de 1.490 pachete ţigări, de diferite mărci, cu timbru ucrainean. Ţigările în valoare de 1.800  lei şi autoturismul în cauză au fost ridicate în vederea confiscării, iar persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 7.000 lei. De asemenea, faţă de cetăţeanul ucrainean poliţiştii de frontieră au instituit măsura de interzicere a intrării în România pe o perioadă de cinci ani.

014* Ieri, 19 decembrie a.c., tot în P.T.F. Siret – I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră Liliiana T., de 35 ani, cetăţean ucrainean călătorind cu un autoturism marca Volkswagen. În urma controlului de frontieră, în bagajele personale şi pe corpul femeii au fost descoperite 420 de pachete cu ţigări, pentru care aceasta nu a putut prezenta niciun document de provenienţă. La cercetări, s-a stabilit că este a doua oară în decursul unui an când persoana este depistată încercând să sustragă de la controlul vamal bunuri sau mărfuri care trebuie plasate sub un regim vamal, fapt pentru care va fi cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă. Întreaga cantitate de ţigări în valoare de 520 lei a fost ridicată în vederea confiscării.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA