Un număr de 31 de concurente își vor disputa sâmbătă seară titlul de Miss France 2016 la teatrul Zenith din orașul Lille. Gazda competiției transmise în direct de TF1, Jean-Pierre Foucault, justifică menținerea concursului, la o lună după atentatele de la Paris: „Miss France este un spectacol care face parte din viață. Dacă nu am merge înainte, dușmanul ar câștiga”, a spus el, citat de directmatin.fr.
„Suntem într-un context teribil”, a afirmat și Sylvie Tellier, director general al societății Miss France. „Cele 31 de tinere dau un mesaj extrem de încurajator pentru noua generație care nu vrea să se încline și să îi fie frică”, a adăugat ea.
Președintele juriului Miss France, designerul Jean-Paul Gaultier, va fi asistat de cântăreții Patrick Fiori și Kendji Girac, cântăreața Anggun și jucătorul de rugby Frederic Michalak. În desemnarea laureatelor și a celorlalte două tinere de pe podium cuvântul final le va aparține totuși telespectatorilor, care vor vota telefonic și prin SMS.
Câștigătoarea de anul trecut a fost o tânără blondă de 1,80 metri, Camille Cerf, care are acum 21 de ani, studentă în anul doi la Școala de Comerț când a fost aleasă Miss France.