Cea mai des întâlnită şi cea mai eficientă strategie de a slăbi este să mănânci mai puţin şi să faci mai multă mişcare. Din păcate pentru cei care nu au timp să gătească trucurile pentru a mânca mai puţin tind să se concentreze pe evitarea produselor procesate şi a mâncării fast-food. Dacă tot ce foloseşti este cuptorul cu microunde, atunci aceste sfaturi nu sunt prea realiste pentru tine. Din fericire, există multe alte alegeri inteligente pe care le poţi face pentru a reuşi să pierzi din greutate.
Ţine fructele la îndemână
Cea mai uşoară schimbare pe care o poţi face în dietă, cu cele mai mari efecte, este să îţi alcătuieşti mesele în jurul legumelor şi fructelor. Dacă asta pare complicat şi dificil, nu trebuie să fie: fructele pot fi mâncate oricând şi oriunde – şi pot fi luate la pachet cu uşurinţă. Dacă le pui în locuri vizibile o să ai mai multe şanse să le consumi.
Alege carbohidraţii potriviţi
Nu, nu trebuie să renunţi complet la carbohidraţi pentru a pierde din greutate. Dar ceeea ce poţi face este să îi alegi pe cei mai buni. Introdu în dieta ta carbohidraţii din cereale integrale. Alege orez brun în locul celui alb şi pâine integrală sau cu cereale în locul celei albe şi procesate.
Alege cu atenţie gustările
Eşti la birou, se apropie ora 4 şi ai poftă de… ceva dulce. Înainte de a da fuga la automat, încearcă să îţi dai seama dacă ai nevoie de o gustare sau doar de o pauză! Dacă îţi este foame, alege o gustare delicioasă, dar sănătoasă. Aici aveţi o listă cu 10 gustări sub 100 de calorii.
Mânâncă doar jumătate de porţie
Ieşitul în oraş poate fi scuza perfectă pentru a renunţa la moderaţie şi a-ţi comanda o porţie generoasă de paste. Înainte de a-ţi fi adusă comanda, roagă chelnerul să îţi pună la pachet jumătate din porţie. Studiile arată că dacă mâncarea este în faţa noastră, avem tendinţa să o mâncăm pe toată. Aşa că, pur şi simplu înlătură această opţiune. O altă soluţie ar fi să împărţiţi un antreu cu o prietenă sau să comandaţi doar o salată şi o supă. În felul acesta vă bucuraţi de experienţa plăcută a unei seri în oraş, dar nu o să vă îndepărtaţi de la dietă.
Nu vă puneţi în situaţii care favorizează alimentaţia nesănătoasă
Alegerile sănătoase în toate sferele vieţii tale pot fi de ajutor şi în ceea priveşte obiceiurile alimentare. Este mult mai probabil să alegi alimente nesănătoase în momentele în care eşti obosit, mahmur sau foarte stresat. Unele dintre aceste tentaţii sunt biologice, altele sunt de ordin psihologic, aşa că învaţă să faci faţă mâncatului pe fond emotional.
Adaugă în comanda ta o garnitură sănătoasă
Dacă nu ştii să găteşti sau nu ai timp, probabil comanzi acasă sau mănânci în oraş de cele mai mult ori. Dar o dietă bogată în dulciuri şi mâncare nesănătoasă nu o să te ajute să slăbeşti. Personalizează-ţi comanda adăugând garnituri sănătoase. Dacă mânânci o salată sau o supă la început, vei consuma mai puţine calorii la masa principală.
Fă schimbări mici
Schimbări atât de mici, încât nici nu vei observa faptul că tai din calorii. Alege un blat de pizza subţire şi din cereale integrale în locul celui pufos. Adaugă oţet balsamic în salată în locul unui dressing cumpărat din comerţ. Nu mai pune o a doua felie de caşcaval în sandiviş. Sunt multe feluri în care puteţi elimina sute de calorii fără mare efort.
Învaţă cum trebuie să arate o porţie normală
Probabil ai observat că o porţie de paste la restaurant este întotdeauna mult prea mare. Dar cât înseamnă o porţie normală, în cele din urmă? Porţiile de carbohidraţi pot fi măsurate prin raportare la pumnul strâns, iar o porţie de paşte nu trebuie să depăşească mărimea pumnului celui care o consumă. Învăţa cum arată porţiile potrivite şi pune deoparte mâncarea de care nu ai nevoie pentru masa următoare.
Sursă text csid.ro