Gheorghe Chindriș trăiește „Visul American”, dar n-a uitat de unde a plecat. A dus cu el, pe lângă costumul tradiţional din Ieud, și spiritul moroșenesc.

A reușit să adune în jurul lui comunitatea românească din America împreună cu care a pus la cale un proiect inedit: Satul Românesc din America. În Detroit, orașul unde s-a stabilit, va construi, ajutat de comunitatea românească de peste Ocean, un sat tradiţional în care va aduna case tradiţionale din toate zonele etnografice ale României.

Cum aţi ajuns în America?
Loterist din curiozitate, n-am crezut nicio secundă că voi ajunge în America. Nici măcar atunci când am câștigat Loteria vizelor. Eram în 2002 și eram director general adjunct al Minvest de vreo trei ani. Venisem de la Exploatarea Minieră Iara-Băișoara, din judeţul Cluj. Acolo a fost primul meu loc de muncă. Am absolvit Universitatea din Petroșani și am fost repartizat la Iara. Din 13 ani, cât am stat la mina clujeană, șapte am fost director.
În 1998, am ajuns la Deva, la conducerea Minvest. Făceam naveta, săptămânal, la Cluj-Napoca, unde erau nevasta și fiica mea. Locuiam într-un apartament de serviciu, pe strada Liliacului. Într-o dimineaţă am venit pe jos la birou. În dreptul spitalului, era o tarabă cu ziare. Am văzut un plic mare pe care scria ceva despre Loteria vizelor. L-am cumpărat mai mult din curiozitate. M-am gândit să văd și eu ce-i cu loteria asta. L-am completat și am urmat instrucţiunile.

Cât de grea a fost decizia de apleca?
Nu știu exact de ce am expediat plicul pentru loterie. Nu-mi doream nea­părat să plec din ţară. Și mai ales în America. Îmi amintesc doar că se cam săturase de situaţia politică din România. Am presimţit că n-o să vină vremuri tocmai roze pentru minerit. Asta mă interesa și pentru asta am făcut cinci ani de facultate și eram deja înscris la doctorat. Am plecat peste Ocean dezamăgit de starea lucrurilor în România. Familia mi-a rămas în ţară. N-am plecat în SUA ca să rămân acolo. Ci doar pentru o perioadă, dar nu știu cât va dura aceasta.

Cât de greu a fost să o luaţi de la început?
Locuiesc în America din septembrie 2002. M-am stabilit într-o suburbie din Detroit, cel mai mare oraș din statul Michigan, situat la graniţa cu Canada. Am plecat din România la 42 de ani și am avut curajul să iau viaţa de la zero. Am revenit în ţară doar pentru a susţine teza de doctorat, la Universitatea din Petroșani. Nu cunoșteam engleza, dar am încercat să-mi găsesc o slujbă în meseria mea. Nicio șansă. Americanilor nu le pasă de diplome și nici de doctorate. În plus, eram privit așa cum sunt văzuţi toţi emigranţii. Nu m-a deranjat. Sunt genul de om care se adaptează rapid oriunde și lângă oricine. Și, la urma urmei, dacă te deranjează ceva, atunci stai acasă și te mulţumești cu ce ai acolo. M-am angajat la o firmă producătoare de roboţi industriali pentru industria autoturismelor. Că doar cele mai mari concerne ale industriei automobilelor din lume sunt la Detroit. Firma la care lucrez fabrică roboţi industriali pentru Chrysler și Ford. A făcut și pentru Honda în anii trecuţi. Eu mă ocup de asistenţa tehnică.

Aţi renunţat la „prima dragoste”, mineritul?
Pentru că n-am renunţat la pasiunea care m-a îndreptat spre o carieră în minerit, nu ratez nicio expoziţie de gen din Statele Unite. Am participat la două astfel de evenimente organizate la Las Vegas. M-am întâlnit acolo și cu delegaţia României. Am prezentat două lucrări despre mineritul românesc. A fost o surpriză pentru americani. Era prima dată când auzeau amănunte despre mineritul nostru. Mai greu mi-a fost să le explic unde se află exact România. Unii o includeau în Rusia, alţii în Ungaria. Exista și o a treia tabără care știa despre România că e Transilvania lui Dracula. Oricum, era bine că toţi o plasau totuși în Europa. Mă gândesc la câteva proiecte în mineritul din România, împreună cu investitori americani.

Aţi dus obiceiurile românești în America. Cum așa?
În Detroit sunt aproape 40.000 de români și 20 de biserici românești. Și la serviciu am vreo doi-trei colegi din România. De când mă știu am fost atras de folclorul și de tradiţiile românilor. Așa că, de vreo câţiva ani, scriu câte o pagină despre toate acestea într-o publicaţie românească din Detroit, Curierul Internaţional. Pe lângă asta, împreună cu alţi români, am înfiinţat Societatea Culturală Româno-Americană „Avram Iancu” din Detroit. Am botezat-o așa pentru că mai toţi membrii ei sunt ardeleni. Primul sediu l-am avut într-o mănăstire. Am organizat și Sâmbra oilor la Detroit. Într-un parc din oraș. Am pregătit doar bucate tradiţionale românești. Am preparat pe loc balmoș și caș din 200 de litri de lapte de oaie, la fel cum se preparau acestea acum 40-50 de ani în zona Hunedoarei. „Avram Iancu” îi reunește pe românii din toată America. De ani buni societatea „Avram Iancu” organizează la Detroit și Ziua României. La toate manifestările îi invit pe românii din întreaga Americă, dar și pe cei din Canada. Pe scenă urcă adesea și soliști și ansambluri folclorice aduși special din România. La toate spectacolele ne îmbrăcăm în costume populare pe care le-am adus din ţară. Eu mă implicam în organizarea evenimentelor culturale de când eram în România. Mai ales a celor folclorice.

Satul Românesc din America?
Anul acesta, pe 4 octombrie, am lansat împreună cu mulţi dintre românii stabiliţi în America un proiect numit „Casa Tradiţiilor Românești din America”, proiect care a fost lansat în Michigan. La reușita acestuia sunt invitaţi să contribuie toţi românii stabiliţi în America, indiferent de zona de unde provin din România. Proiectul prevede de fapt construirea unui sat românesc, așa cum au lăsat ei acasă, dar pe tărâm american. Asociaţia Zestrea Maramureșului, asociaţia maramureșenilor stabiliţi în Statele Unite ale Americii și Casa Tradiţiilor Românești din America, o comunitate care numai pe Facebook are peste 600 de membri au lansat pe 4 octombrie 2015 proiectul Satul Românesc din America. Casa Tradiţiilor Românești din America împreună cu Mănăstirea Înălţarea Domnului din Clinton, Michigan, și prieteni dragi din România și America dorim să construim ceva unic pe pământ american, în jurul noii biserici maramureșene din lemn: un sat cu uliţe și case tradiţionale românești reprezentative pentru toate zonele etnografice ale României, cu tot ce este mai tradiţional și autentic românesc pentru sufletul românilor aflaţi departe de ţară. Satul Românesc din America se va construi pe terenul mănăstirii care dispune de 27 hectare, un râu ce străbate terenul și două lacuri. Avem deja biserica de lemn maramureșeană donată de o firmă din Alba Iulia și în curând vom turna fundaţia pentru ea. Mă voi ocupa în mod special de acest proiect.

Credeţi că veţi reuși?
Este un proiect ambiţios, dar românii din America au nevoie de un loc al lor unde să se întâlnească și unde pot transmite mai departe tradițiile de acasă copiilor lor. Periodic se organizează întâlniri ale românilor, dar majoritatea sunt în jurul bisericilor românești de aici. Nu trebuie să ne uităm limba, tradiţiile și obiceiurile. Copiii noștri sunt cei care trăiesc aici dar care nu trebuie să uite unde își au rădăcinile, de unde au pornit părinţii lor. Sunt convins că vom reuși deși va trebui să muncim foarte mult.

Ana Pop