Arheologii au găsit rămăşiţele unui om care a trăit acum 5.000 de ani. Aceştia cred că au descoperit primul homosexual.
Corpul bărbatului, care datează din 2900-2500 î.Hr., a fost înmormântat ca femeile din cultura Amforelor Sferice din Epoca cuprului.
Scheletul a fost descoperit într-o suburbie din Praga, Cehia, cu capul îndreptat înspre est şi înconjurat de obiecte domestice, ritual văzut până acum doar în mormintele femeilor.
„Ştim că oamenii din această perioadă luau foarte în serios ritualurile funerare, aşa că este puţin probabil să fie vorba de o eroare aici”, a declarat arheologul Kamila Remisova Vesinova.
„Cel mai probabil era un bărbat cu o orientare sexuală diferită, homosexual sau transsexual”, a spus arheologul.
Potrivit culturii Amforelor Sferice, care a început în Epoca de Piară şi a dispărut în Epoca de Bronz, bărbaţii erau înmormântaţi în mod tradiţional stând pe partea dreaptă, cu capul îndreptat spre vest, în timp ce femeile stăteau pe partea stângă, cu capul spre est.
Bărbaţii erau înmormântaţi împreună cu arme, ciocane şi cuţite, precum şi cu apă şi mâncare. Femeile aveau lângă ele coliere din dinţi, animale de companie şi cercei de cupru, precum şi obiecte casnice.
Arheologii cehi au mai descoperit în trecut o femeie-luptător înmormântată ca un bărbat, ceea ce subliniază faptul că felul în care a fost înmormântat bărbatul din Praga nu este o greşeală, ci arată că probabil era homosexual.
Sursa:historia.ro