Azi noapte, în jurul orei 1.00, s-a prezentat în P.T.F. Halmeu, judeţul Satu Mare, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul român Dănuţ C., în vârstă de 39 de ani, conducând un autoturism marca Ford, înmatriculat în România.
Existând suspiciuni că acesta transportă ţigări de provenienţă ucraineană, poliţiştii de frontieră, împreună cu lucrătorii vamali, au efectuat un control amănunţit asupra maşinii.
Astfel, a fost descoperită, ascunsă în bara din spatele a maşinii şi în portiere cantitatea de 1.618 pachete de ţigări, diferite mărci, de provenienţă ucraineană.
Ţigările în valoare de peste 7.200 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 7.000 lei.
Totodată, autoturismul a fost indisponibilizat de către organele vamale în vederea continuării cercetărilor. (foto arhiva)
ActualMM