AcasăActualitateSocialROTARACT – O nouă ediţie a spectacolului caritabil „Bănuţ pentru Sufleţel”

ROTARACT – O nouă ediţie a spectacolului caritabil „Bănuţ pentru Sufleţel”

spot_img

DISTRIBUIȚI

Clubul Rotaract Baia Mare organizează marţi, 8 decembrie, de la ora 19.00, la Casa Tineretului, spectacolul caritabil „Bănuţ pentru Sufleţel”, ediţia cu numărul 13, fiind cel mai longeviv proiect organizat de clubul Rotaract. Evenimentul a devenit o tradiţie în prag de sărbători. Anul acesta atenţia este îndreptată spre Casa de Tip Familial nr. 4 din Baia Mare, spre cei 12 copii care locuiesc acolo.


Scopul principal al acestei ediții este renovarea casei, igienizarea și dotarea ei cu strictul necesar şi atragerea atenţiei autorităţilor locale şi a opiniei publice în ceea ce priveşte starea acesteia.

Acest demers reprezintă un impuls în vederea mobilizării cât mai multor forţe care să vină în sprijinul celor 12 copii pentru crearea unui mediu numit „acasă”.

În cadrul evenimentului vor avea loc un recital de muzică tradiţională marca Maria Casandra Hauşi, un concert Subcarpaţi, în varianta electro-acustică, licitaţie de artă, târg de Crăciun şi înmânarea burselor Rotary.

Invitaţiile se pot procura de la membrii Rotaract, de la Log Out Pub sau chiar de la eveniment.

Rotaract este o comunitate globală de tineri cu vârstele cuprinse între 18 şi 30 de ani care lucrează împreună pentru a contribui cu acţiuni în folosul comunităţii pe plan local dar şi internaţional. Cluburile Rotaract însumează peste 184.000 membri în peste 8,000 de cluburi pe tot globul.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA