„Față de patrie nu ți-e îngăduit să ai convingeri, ci numai devotament” – Nicolae Iorga.
Evit să folosesc citate în general, însă am considerat că de această dată, ținând cont și de contextul perioadei tulburi pe care o traversăm, este fundamental. Cu atât mai mult cu cât fiecare dintre noi, indiferent de convingerile pe care le avem și care ne diferențiază, simțim în piept iubire și devotament față de țara noastră. Când îți iubești țara cu adevărat, îi ești devotat total. Aceste sentimente nu au culoare, nici orientare politică. Aceste sentimente le ai sau nu. Acționezi alimentat de ele sau nu. Și în pofida lucrurilor care ne diferențiază, noi toți, cei care ne-am născut pe pământul sfânt al țării noastre, România, trebuie să fim devotați. Să luptăm pentru o cauză comună. O cauză a oamenilor mulți, diferiți, cu orientări politice și religioase diverse, din felurite categorii sociale. Dar în a căror ființă sălăşluiește același unic sentiment: iubirea de România.
Poate mai mult ca niciodată, în pofida acestui fond de nemulțumiri care există în fiecare dintre noi, dar care se manifestă în mod diferit, este deosebit de important să găsim acel unic aspect care ne leagă pe toți. Și acesta este, cu certitudine, devotamentul față de țară. Dorința de a vedea România pe un drum al reconstrucției și al dezvoltării, de la economie și până la social, educație, cultură și poziționare față de restul lumii. Pentru că România este un pion important. Tocmai de aceea unii încearcă să profite de contextul acestei crize politice, de fondul de nemulțumire al populației față de clasa politică. Nici un român nu are de câștigat din această criză, dimpotrivă. Noi toți, indiferent de poziția pe care o avem, dacă suntem reprezentanți ai comunității sau simpli cetățeni, fiecare avem de pierdut dacă această criză nu își găsește sfârșitul pozitiv. Un sfârșit care să însemne un nou început. Unul în care toți, indiferent de convingerile personale, vom ține cont că trebuie să fim devotați țării. Iar asta implică poate să lăsăm deoparte orgoliile, bătăliile politice, dar mai ales să fim cu toții pentru unul și unul pentru toți.
Inevitabil, trebuie să ne întoarcem de fiecare dată spre esențele neamului românesc. Să ne aducem aminte de jertfa înaintașilor noștri, de datoria morală pe care ei au considerat că o au în relația cu noi și de datoria pe care noi o avem față de copiii și nepoții noștri. Trebuie să înțelegem că istoria are tendința să se repete. Că de multe ori nu învățăm din greșeli și asta nu ne afectează doar pe noi, cei care astăzi suntem, ci mai ales generațiile care vor veni. Cuvintele multe sunt de prisos. Unii vor cataloga acest mesaj drept unul populist. La fel cum alții, sunt ferm convins, vor înțelege menirea acestor cuvinte simple și sincere. Convingeri cu toții avem, la fel și devotament. Important este să reușim să renunțăm la orgoliile mărunte și să dăm “mână cu mână”. Pentru români, pentru România. E Ziua Națională a României. Să purtăm cu mândrie pe piept tricolorul. Să privim cu încredere și bunătate înspre românii din jurul nostru. Să fim noi schimbarea pe care vrem să o vedem în țară, în lume.
Cătălin Cherecheș
Primarul Municipiului Baia Mare