HCM Minaur a pierdut în această seară ultimul joc de pe teren propriu în EHF Velux Champions League, scor 24-29 împotriva norvegienilor de la Elverum Handball Herrer, după ce oaspeții au avut la pauză nouă goluri în avantaj, scor 10-19.
Oaspeții au început mai bine partida și conduceau cu 1-3 încă din minutul 5, diferență păstrată în minutul 10 (scor 3-5) și dublată la mijlocul primului act, scor 4-8, acesta fiind momentul în care Elverum a rupt echilibrul jocului. Până la finalul primelor 30 de minute, diferența a crescut cu fiecare minut scurs pe tabela de marcaj, la pauză norvegienii intrând la cabine cu nouă goluri în avantaj, scor 10-19.
HCM Minaur a ieșit motivată de la vestiare și, ajutată de susținerea publicului, a scăzut din diferența înregistrată la pauză, apropiindu-se în repetate rânduri la patru goluri (17-21 min. 37, 18-22 min. 40, 19-23 min. 42 și 21-25 min. 47), însă insuficient pentru a mai spera la puncte, Elverum câștigând partida cu 24-29.
HCM Minaur: Peter Tatai, Răzvan Pop, Paul Simulescu – Vladislav Ostroushko (9 goluri), Albert Cristescu (4), Tamas Ivancsik (3), Ivan Karacic (3), Viorel Fotache (2), Mihai Bușecan (1), Bogdan Mihai (1), Uros Vilovski (1), Daniel Bera, Alexandru Sabou, Tudor Marta.
În următorul meci, HCM Minaur va evolua joi în deplasare la Kadetten Schaffhausen, după care va merge la București pentru a întâlni pe Dinamo în prima partidă din returul Ligii Naționale.