AcasăActualitateSocialZILE LIBERE ÎN 2016 - Când pică Paştele şi Crăciunul

ZILE LIBERE ÎN 2016 – Când pică Paştele şi Crăciunul

spot_img

DISTRIBUIȚI

Românii vor avea 13 zile libere în 2016, opt dintre ele fiind sărbători religioase. Doar şapte din cele 13 zile libere vor cădea în cursul săptămânii.


Sărbătorile legale stabilite prin Codul Muncii sunt: 1 şi 2 ianuarie, prima şi a doua zi de Paşti, 1 mai, prima şi a doua zi de Rusalii, Adormirea Maicii Domnului, 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei, 1 Decembrie, două zile pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora. Angajaţii care nu au liber de sărbătorile legale – unii salariaţi din mediul privat sau cei din sectoarele de activitate bugetară în care trebuie asigurată permanenţa – au drept de compensare cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile.

Dacă, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariaţii beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru. Ziua de 24 ianuarie a fost declarată sărbătoare naţională, cu ocazia sărbătoririi Unirii Principatelor Române din 1859, însă se lucrează.

Anul Nou
– 1 ianuarie – vineri
– 2 ianuarie – sâmbătă

Ziua Unirii
– 24 ianuarie – duminică

Paştele
– 1 mai – duminică
– 2 mai – luni

Ziua Internaţională a Muncii
– 1 mai – duminică

Rusaliile
– 19 iunie – duminică
– 20 iunie – luni

Adormirea Maicii Domnului
– 15 august – luni

Sfântul Andrei
– 30 noiembrie – miercuri

Ziua Naţională a României
– 1 decembrie – joi

Crăciunul
– 25 decembrie – duminică
– 26 decembrie – luni
Adevarul.ro

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA